Guvernul se reuneşte luni în şedinţă pentru a aproba alocarea către primării a fondurilor din cadrul PNDL, conform anunţului făcut încă de săptămâna trecută de premierul Viorica Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şedinţa de Guvern este programată de la ora 13:00. 
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat încă de vineri că Guvernul va adopta, luni, hotărârea privind alocarea către primării a fondurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), hotărâre care nu a intrat în dezbaterea Executivului în şedinţa de vineri. 
 
"Luni vom face şedinţă şi vom da şi această hotărâre de guvern. Mai era un pic de lucrat la Ministerul Finanţelor. Luni vom da această hotărâre de guvern", a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, întrebată când se vor aloca banii către administraţiile locale.
 
Iniţial, Dăncilă afirmase, joi seara, într-o emisiune la România Tv, că doreşte să dea hotărâre de guvern pentru achitarea tuturor facturilor aferente programelor PNDL 1 şi PNDL 2, susţinând că îi este "frică de faptul că viitorul Guvern va întrerupe acest program”.
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.