Guvernul l-a numit pe Picoiu Adrian-Teodor în funcţia de prefect al judeţului Constanţa, la o săptămână după ce îl eliberase din funcţie, pe motiv că nu a făcut dovada absolvirii programului de formare specializată

Guvernul l-a numit pe Picoiu Adrian-Teodor în funcţia de prefect al judeţului Constanţa, la o săptămână după ce îl eliberase din funcţie, pe motiv că nu a făcut dovada absolvirii programului de formare specializată

Guvernul l-a numit, vineri, pe Picoiu Adrian-Teodor în funcţia de prefect al judeţului Constanţa, la o săptămână după ce îl eliberase din funcţie, pe motiv că nu făcuse dovada absolvirii programului de formare specializată. Guvernul precizează acum că acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 251 din Codul administrativ şi este eligibil pentru numirea în funcţia de prefect.

Guvernul a aprobat o HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea lui Picoiu Adrian-Teodor în funcţia de prefect al judeţului Constanţa. 

”Domnul Picoiu Adrian-Teodor îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 251 din Codul administrativ, fiind eligibil pentru numirea în funcţia de prefect al judeţului Constanţa”, arată Executivul în comunicatul de presă. 

În data de 1 octombrie, Guvernul l-a eliberat din funcţie pe Picoiu Adrian-Teodor, prefectul judeţului Constanţa, pentru că nu a făcut dovada absolvirii programului de formare specializată.

"Prin această hotărâre, domnul Picoiu Adrian-Teodor a fost eliberat din funcţia de prefect al judeţului Constanţa. Domnul Picoiu Adrian-Teodor a fost numit în funcţia de prefect la data de 2 octombrie 2024. Potrivit prevederilor legale, acesta avea obligaţia ca, în termen de doi ani de la data numirii, să absolve programul de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizat de Institutul Naţional de Administraţie", preciza Executivul după şedinţa de guvern din 1 octombrie. 

 
 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră