Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că până luni va decide forma în care va fi adoptat bugetul pentru anul 2020, fiind luate în calcul procedura parlamentară sau asumarea răspunderii. Orban afirmă că, în oricare dintre situaţii, orice amendament benefic va fi admis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a anunţat, joi, că în cursul zilei va fi gata o primă variantă a bugetului pentru 2020 care va fi discutată cu partidele care susţin Guvernul, iar în cursul zilei de vineri va exista o primă lectură a documentului.

Întrebat dacă va angaja răspunderea Guvernului pentru Legea bugetului Orban a spus: ”Obiectivul nostru este de a reuşi adoptarea bugetului de stat şi a Legii asigurărlor sociale până în 31 decembrie. Dacă constatăm că este posibil să atingem acest obiectiv prin dezaterea obişnuită în Parlament, vom apela la dezbatere”.

Orban a precizat că orice amendament adus Legii bugetului şi care este oportun va fi admis, indiferent de modul în care se a adopta legea.

”Orice amendament benefic pentru care există resurse şi aduce câştiguri pentru economie şi societate va fi acceptat”, a spus Orban.

Întrebat când va decide forma în care va fi adoptat bugetul, Orban a anunţat că ”până luni”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.