Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că în mod evident PSD nu va vota această moţiune de cenzură depusă de Opoziţie, el precizând că sunt parteneri în continuare în această coaliţie, iar dacă vor hotărî, urmarea votului dat de colegii lui, că vor ieşi din guvernare, vor ieşi şi din coaliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Evident că nu vom vota această moţiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în continuare în această coaliţie. Iese din discuţie”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, după şedinţa conducerii partidului.

”Dacă vom hotărî, urmarea votului dat de colegii mei, de mine, de toti ceilalţi votanţi, cei aproape 5.000, că vom ieşi din guvernare, vom ieşi şi din coaliţie. Asta înseamnă asumat, ieşit, spus, nu votată moţiune de acest tip, fără niciun fel de abatere de la ceea ce am spus. Dar nu votăm aşa ceva”, a mai afirmat preşedintele PSD.

Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare” a fost citită, luni, în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului şi urmează să fie dezbătută şi votată lunea viitoare, în data de 15 decembrie, de la ora 14.00.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.