Preşedintele AUR, George Simion, care a pierdut alegerile prezidenţiale, a transmis un mesaj în seara zilei în care Nicuşor Dan a preluat mandatul de preşedinte, afirmând că ”avem un stat debusolat, blocat între corupţie, birocratie şi abandon, condus de marionete”. Simion afirmă că ”România trebuie să aibă în sfârşit o voce în lume”. El s-a referit la anularea alegerilor, susţinând că ”esenţa democraţiei a fost călcată în picioare de către un sistem care se teme de popor şi care şi-a numit propria marionetă în funcţia de preşedinte”.
”Astăzi avem un stat debusolat, blocat între corupţie, birocratie şi abandon, condus de marionete care nici măcar un discurs nu pot ţine. Mi-ar fi plăcut ca astăzi cineva să spună funcţionarilor publici că avem o viziune pentru ei, că demnitatea lor trebuie să revină, că în exercitarea funcţiei publice vor avea un singur obiectiv: ridicarea ţării, încurajarea cetăţeanului şi a mediului privat şi renumele la nivel extern al ţării noastre (...) Avem un imens potenţial creativ în sânul poporului român. Acest potenţial ar trebui să permită României să performeze la nivel internaţional şi să aibă relaţii bilaterale cu toate ţările lumii. Este de datoria unui şef de stat, unui preşedinte, să dea direcţia şi să mobilizeze întreaga naţiune spre îndeplinirea acelei direcţii”, a transmis, luni seară, George Simion.
Potrivit acestuia, ”România trebuie să aibă în sfârşit o voce în lume”.
”Vom colabora cu toţi, dar nu vom sta în genunchi în faţa nimănui. Vom fi o punte a diplomaţiei nu un pion de şah pe tabla altora. Vom rămâne o ţară a păcii. România nu va mai trimite bani şi armament în Ucraina şi nu va cheltui bani publici pentru interese străine. Toate aceste resurse vor fi redirecţionate către propria noastră economie. Este momentul ca statul să investească în producătorii români autohtoni, nu în războiul altora. România nu trebuie să fie parte a tratatului pandemic, România nu trebuie să se supună diferitor interese de colonizare a imigranţilor ilegali”, a mai transmis liderul AUR.
Acesta a transmis un mesaj şi pentru diaspora: ”V-am auzit, am fost printre voi, am vorbit cu voi, v-am privit în ochi. Nu sunteţi români de rangul 2 şi nu sunteţi în niciun caz pleava societăţii din cauza felului în care aţi votat”.
El susţine că, anul trecut, prin anularea alegerilor ”esenţa democraţiei a fost călcată în picioare de către un sistem care se teme de popor şi care şi-a numit propria marionetă în funcţia de preşedinte”.
”Ne va lua timp să ne vindecăm, dar nu vom uita şi nu vom ierta. Vom reconstrui statul de drept, dar nu ca paravan pentru privilegiaţi, ci ca scut pentru cetăţeni. Eu voi fi aici ca garant a revenirii la ordinea constituţională, ca garant al echilibrului, ca voce a celor care nu au voce. România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de un preşedinte care va aduce o pace socială reală, nu o pace impusă cu propaganda, prin teroare şi cenzură”, a mai declarar George Simion.
”Nu există România bună şi România rea. Există un singur popor, cu perspective diferite, dar cu aceleaşi nevoi: muncă, siguranţă, credinţă, familie, respect. Vă promit că vom înfrunta totul, împreună. România, sau cel puţin o parte din ea, s-a trezit, iar eu, din poziţia mea, vă asigur că nu vom face niciun pas înapoi, niciun compromis, în lupta noastră de redeşteptare naţională”, a încheiat liderul AUR, fost candidat al formaţiunii ăn turul al doilea al alegerilor rpezidenţiale4 chiar în ziua în care Nicuşor Dan a depus jurământu şi a preluat mandatul de preşedinte al României.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.