Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea anunţă că formaţiunea va prezenta curând un proiect de buget pentru acest an şi că specialiştii partidului lucrează în prezent la draftul acestuia, documentul urmând a arăta că nu este nevoie de austeritate. Firea anunţă, de asemenea, că parlamentarii PSD vor depune amendamente proiectului de buget întocmit de Guvern pentru că social-democraţii nu sunt de acord cu "un buget al sărăcirii românilor".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Gabriela Firea cataloghează drept "absolut îndreptăţite” protestele, mitingurile, scrisorile deschise şi avertizările celor nemulţumiţi de politica Guvernului cu privire la salariaţi şi la veniturile românilor. 
 
Firea a reclamat, într-o emisiune la Antena 3, miercuri seară, că există o "discrepanţă enormă între ceea ce s-a promis în campaniile locală şi parlamentară şi ceea ce se întâmplă acum la nivel guvernamental”, ea afirmând că este "o jignire” cuantumul cu care se-a majorat salariul minim.
 
"Această majorare a salariului minim este pur şi simplu o palmă la adresa salariaţilor şi nu contribuie la creşterea nivelului de trai”, a afirmat Gabriela Firea.
 
În acest context, liderul social-democrat a anunţat că reprezentanţii PSD vor prezenta un proiect de buget.
 
"În următoarea perioadă noi vom veni în faţa opiniei publice cu un proiect de buget prin care vom demonstra că există surse de finanţare prin care să putem să avem sumele necesare astfel încât economia să nu moară, pentru că este deja în moarte clinică acum. În scurt timp vom veni cu acest proiect. Specialiştii noştri lucrează”, a adăugat Gabriela Firea. 
 
Aceasta a spus că proiectul de buget al PSD va fi prezentat în cadrul unui "eveniment public”.
 
Senatorul PSD a anunţat că parlamentarii social-democraţi vor depune amendamente la proiectul de buget pe care îl va prezenta Guvernul Parlamentului, iar amendamentele vor fi făcute atât în comisii, cât şi în plen. 
 
"Categoric vom propune amendamente atât în comisia de specialitate, cât şi în plen. Nu vom fi de acord cu un buget al austerităţii, nu vom fi de acord cu un buget al sărăcirii românilor”, a mai declarat Firea.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.