PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid, în care precizează şi că liberalii ar urma să aibă şi şefia Comisiei SRI, precum şi patru locuri în Biroul Permanent al Camerei, potrivit unor surse din partid.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentu convocarea noului Parlament ales în data de 6 decembrie. Şedinţa va avea loc luni, la ora 12.00.
Conform articolului 63 din Constituţie, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
În şedinţa de luni a Biroului Central Electoral au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori la nivel naţional.
Astfel, PSD are 110 deputaţi şi 47 de senatori, în total 157 de mandate, PNL are 93 de deputaţi şi 41 senatori, în total 134 de mandate, Alianţa USR-PLUS are 55 deputaţi şi 25 de senatori, AUR are 33 deputaţi şi 14 senatori, în total 47 de aleşi, iar UDMR are 21 deputaţi şi 9 senatori, în total 30 de mandate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.