Florin Manole: Avem un articol în lege care presupune ca un anumit minister, şi nu o să spun acum care, un anumit minister şi deconcentratele sale primesc un spor pe care toate celelalte, pe muncă similară, pe atribuţii similare nu le primesc

Florin Manole: Avem un articol în lege care presupune ca un anumit minister, şi nu o să spun acum care, un anumit minister şi deconcentratele sale primesc un spor pe care toate celelalte, pe muncă similară, pe atribuţii similare nu le primesc

Fostul ministru al Muncii Florin Manole atrage atenţia asupra faptului că proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice prevede că angajaţii unui minister şi cei ai instituţiilor din teritoriu ai acelui minister vor beneficia de sporuri mai mari decât colegi ai lor din alte ministere, care au atribuţii similare şi prestează acelaşi tip de activitate. Fostul ministru nu a făcut public numele ministerului ai cărui salariaţi ar fi privilegiaţi prin proiectul propus.

Fostul ministru Florin Manole a declarat, sâmbătă, la Parlament, că în legea propusă, care este jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, există un articol care prevede că un minister, al cărui nume nu l-a făcut public, şi deconcentratele acestuia primesc un spor pe care alte ministere, ai căror angajaţi prestează muncă similară şi au atribuţii similare, nu l-ar primi, conform proiectului.
"Avem un articol în lege care presupune ca un anumit minister, şi nu o să spun acum care, că nu e despre asta vorba, un anumit minister şi deconcentratele sale primesc un spor pe care toate celelalte, pe muncă similară, pe atribuţii similare nu le primesc, ceea ce sigur că nu ne duce pe noi, social-democraţi, cu gândul la o egalizare în jos, dar ne duce cu gândul că ar trebui să avem un tratament just, un tratament corect între ministerele din administraţia centrală", a afirmat Florin Manole.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră