Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că, pentru liberali, discuţiile privind eventuale majorări de taxe "sunt închise", el arătând că proiectele începute de PNL în domeniul colectării la bugetul de stat vor aduce mai multe venituri la buget indiferent de cine va conduce Ministerul Finanţelor Publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Discutăm orice, până la urmă, dar datele arată că sistemul pe care îl avem acum este un sistem bun, este un sistem care duce la creştere de venituri şi ceea ce am început noi şi am făcut – lucruri care au stat în sertare şi PSD a fost la guvernare ani de zile – conectarea caselor de marcat, e-facturare, haideţi să vedem întâi ce venituri aduc acestea la buget şi apoi putem să discutăm orice. Dacă se continuă cu aceste proiecte veţi vedea că vor veni mai multe venituri la buget”, a explicat Florin Cîţu, luni seară, la Digi 24. 
 
El este de părere că orice ministru va conduce Ministerul Finanţelor, dacă va continua proiectele începute de liberali – privind rambursări rapide de TVA, tratarea cu respect şi transparenţă a investitorilor utilizarea e-facturare - şi nu "va hărţui antreprenorul român", va avea un grad ridicat de colectare la buget.
 
Câţu a dat asigurări că PNL "nu face rabat de la principiile liberale", el arătând că în guvernarea PNL "nimic din ce au profeţit experţii care astăzi sunt prin guvern" nu s-a întâmplat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.