Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că nu o surprinde reacţia fostului premier Victor Ponta faţă de ea, pentru că în campania electorală nu a susţinut-o, dorindu-şi probabil pe altcinceva candidat, însă o surprinde poziţionarea acestuia faţă de bucureşteni, întrebându-se dacă îi ”pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Realitatea este că dacă domnul Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă miră reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea domnului Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale?”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Firea susţine că a solicitat sprijin reprezentanţilor guvernamentali, însă unii dintre ei ignoră problemele Bucureştiului, pentru că „nu reprezintă pentru ei o prioritate”.

„A tăcea acum, doar pentru a nu supăra pe cineva, înseamnă a-i trăda pe românii din Bucureşti şi, prin extensie, pe românii din toată ţara. Ce scuză vom avea când, după patru ani de mandat, vom lăsa în urma noastră doar realizări minore şi nicio problemă majoră rezolvată? Pe cine vom da vina? Pe greaua moştenire? Pe neînţelegerile cu Guvernul? Pe legislaţie?”, a subliniat primarul, adăugând că preferă să spună adevărul şi să schimbe modul de lucru şi relaţia dintre Guvern şi autorităţile locale „chiar cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care n-au nicio responsabilitate”.

De asemenea, Gabriela Firea aminteşte solicitările făcute către Guvern, precum trecea în subordinea Primăriei Capitalei a companiei Metrorex, a Autorităţii Metropolitane pentru Transport şi a centurii Capitalei, „pentru a realiza un grafic de lucrări cu termene mai strânse şi obiective mai exigente”, precum şi transferul la PMB a unităţilor militare dezafectate pentru a construi parcări şi cămine pentru studenţi şi persoane vârstnice, transferul liniilor ferate dezafectate, pentru a fi realizate străzi fără să fie necesare exproprieri, parcări sau parcuri, gările şi cantoanele putând deveni spaţii publice sau grădiniţe, precum şi transferul ”salbei” de lacuri din Bucureşti şi din împrejurimi pentru ca Primăria Capitalei să poată investi în circuite turistice. Pe lista de solicitări se regăseşte şi fuziunea dintre Radet şi Elcen, primarul Capitalei afirmând că Victor Ponta a ratat posibilitate de a lămuri problema celor două entităţi creată din cauza intereselor economice.

„Interese economice care sunt şi acum, dinăuntrul şi dinafara ţării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe domnul Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii, ca fost prim-ministru”, susţine Firea.

Deputatul PSD Victor Ponta a scris pe blog, ca răspuns la disputa dintre primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi premierul Sorin Grindeanu, că şi Traian Băsescu, pe vremea când era primar, dădea vina pe Executiv pentru eşecurile sale, întrebându-se dacă este acum o "urgenţă" schimbarea Guvernului. Ponta comentează că Băsescu a candidat apoi la prezidenţiale, deşi afirmase că nu o va face, făcând referire la disputa dintre Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu.

"Eram în Guvernul PSD condus de Adrian Năstase în perioada 2001-2004 când Primar General al Bucureştiului era Traian Băsescu - îmi amintesc că tot ce nu era el în stare să facă la Primărie Băsescu dădea vina pe Guvern / iar în 2004 s-a jurat că vrea să rămână Primar să îşi termine proiectele, dar a candidat la Prezidenţiale şi aţi văzut ce bine ne-a fost!", mai scrie Ponta.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, la Antena 3, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu "ca la început", dând exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele "se lovesc de un zid", iar relaţia Executivului cu administraţia locală este "mai proastă" decât pe vremea Cabinetului Cioloş.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.