Congresul PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din toamnă va avea loc în 3 august, anunţă secretarul general al partidului, Mihai Fifor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fifor a precizat, într-o emisiune la RTV, că în 3 august va fi organizat congresul pentru desemnarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale.

Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, la Brăila că partidul va organiza un nou congres, la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, în care va fi desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.

Potenţialele nume sunt Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Călin Popescu Tăriceanu sau un independent. 

”Vom avea un nou congres, la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august, unde vom vota canddiatul nostru pentru prezidenţiale, sperăm să fie şi candidatul câştigător”, a declarat, vineri, la Brăila, Viorica Dăncilă.
 
Aceasta a vorbit şi despre sondajele partidului care se fac în această perioadă.
 
”Pe această listă sunt toţi colegii care şi-au manifestat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale. E domnul Teodorovici, e domnul Fifor, doamna Ecaterina Andronescu, chiar şi Şerban Nicolae. E trecut de asemenea Călin Popescu Tăriceanu dar şi un candidat independent pe care nu l-am nominalizat, trebuie să le dăm o şansă tuturor celor care vor. Nu am omis pe nimeni din aceste liste. De asemenea, e şi o listă cu liderii formaţiunilor politice că e normal să facem şi această măsurătoare, iar numele meu apare pe această listă”, a mai spus Dăncilă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.