Fostul ministru Eugen Teodorovici, care este director în cadrul Autorităţii de Audit din Curtea de Conturi, este cercetat de către Comitetul de Etică, după ce a participat la lansarea unui partid politic. Codul de Etică prevede că auditorii ”trebuie să-şi menţină independenţa faţă de orice influenţă politică”. Teodorovici a afirmat că a luat parte la eveniment ca moderator. El apare în fotografii alături Ilan Laufer şi alţi lideri ai Blocului Suveranist Român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea de Conturi a României a transmis, joi, precizări ”privind participarea lui Eugen Orlando Teodorovici, director în cadrul Autorităţii de Audit, la un eveniment organizat de un partid politic”.

”Conducerea Autorităţii de Audit  s-a autosesizat şi a solicitat Comitetului de Etică al Autorităţii de Audit cercetarea presupuselor fapte”, a transmis Curtea de Conturi.

Instituţia transmite prevederi legale care este posibil să fi fost încălcate de către fostul ministrul Teodorovici prin participarea la evenimentul politic.

  • În temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Răspunderea disciplinară a auditorilor publici externi, condiţiile şi procedura de aplicare a acesteia se stabilesc prin Codul etic al profesiei, aprobat de plenul Curţii de Conturi."
  • Potrivit prevederilor Cap. II art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 25 din Codul de Conduită Etică şi Profesională a personalului Curţii de Conturi:

"CAPITOLUL II Codul etic al auditorilor publici externi

Art. 10: (3) Auditorii publici externi trebuie să-şi menţină independenţa faţă de orice influenţă politică în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu la entităţile supuse verificării, asigurând astfel respectarea principiului neutralităţii politice. În situaţia în care, în cadrul unor acţiuni de verificare la aceste entităţi, auditorii publici externi sunt supuşi unor presiuni de natură politică, aceştia sunt obligaţi să-i înştiinţeze, atât verbal cât şi în scris, pe şefii ierarhici despre situaţia respectivă, potrivit art. 17 din prezentul Cod. 

(4) Interesul public implică îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu respectarea de către auditorul public extern a Constituţiei şi a legilor ţării, a prezentului Cod, precum şi orice alte reglementări şi norme interne specifice Curţii de Conturi. Interesul personal este avantajul material sau de altă natură, urmărit sau obţinut în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru alţii, de către auditorul public extern prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor şi informaţiilor la care are acces, ca urmare a exercitării atribuţiilor funcţiei lui.

Art. 12: (2) Principiul integrităţii presupune ca auditorul public extern:

            e) să nu ia parte cu bună ştiinţă la activităţi şi acte, în afara activităţii profesionale, prin care să le fie discreditată funcţia.

Art. 15: (1) Conduita profesională reprezintă principiul potrivit căruia auditorul public extern trebuie să se comporte şi să acţioneze în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu astfel încât să evite orice situaţie care ar putea să-i discrediteze funcţia şi activitatea desfăşurată, precum şi prestigiul Curţii de Conturi.

(2) Personalul cu funcţii de conducere trebuie să reprezinte un exemplu de conduită etică şi profesională pentru personalul din subordine.

Art. 25: Sunt considerate abateri disciplinare următoarele fapte:

j) exprimarea publică a unor opinii sau convingeri politice, precum şi participarea la activităţi sau manifestaţii publice cu caracter politic."

Conform prevederilor art. 43. alin. (2) lit a) din Capitolului III al Statutului Auditorului Public Extern din cadrul Curţii de Conturi:

"Drepturile, obligaţiile şi interdicţiile auditorului public extern

Art. 43: (2) Auditorii publici externi au următoarele interdicţii:

a) să facă parte din partide politice sau din organizaţii asimilate acestora".

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a fostului ministru din Cabinetul Dăncilă Ilan Laufer, preşedinte al Blocului Suveranist Român, Eugen Teodorovici a participat, miercuri, la lansarea formaţiunii.

Ilan Laufer a publicat fotografii în care Eugen Teodorovici apare alături de mai mulţi lideri ai formaţiunii politice.

Contactat de G4Media.ro, Teodorovici a declarat că nu a participat în calitate de membru sau simpatizant, ci în calitate de moderator. El susţine că nu se află în conflict de interese, că ”nu are nici un fel de teamă, de emoţie” şi că nu încalcă nici un Cod.

Pe de altă parte, Ilan Laufer a declarat pentru G4Media.ro că Eugen Teodorovici este ”un susţinător al proiectului Blocul Suveranist şi ne va susţine în continuare în campania electorală”, dar a precizat că nu este încă membru de partid.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.