Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui a lui Dumitru Buzatu, arestat preventiv în dosarul în care a fost prins în flagrant primind 1,25 milioane de lei mită. Postul lui Buzatu este ocupat interimar de vicepreşedintele CJ Vaslui Ciprian Trifan (PSD), considerat un apropiat al lui Buzatu, desemnat să preia atribuţiile acestuia de câte ori Buzatu nu a fost la serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a declarat pentru News.ro că a semnat ordinul privind suspendarea din funcţie a lui Dumitru Buzatu, nu încetarea mandatului acestuia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui. 
 
”În documentul pe care l-am primit astăzi de la Tribunalul Vaslui este specificat faptul că instanţa a luat în calcul propunerea procurorilor pentru măsura arestului pe 30 de zile, drept pentru care am constatat şi noi că, începând cu data de 24 septembrie, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Dumitru Buzatu nu poate să-şi mai exercite mandatul. Atunci am luat act de acest lucru şi am declarat suspendarea mandatului de preşedinte la Consiliul Judeţean”, a declarat Daniel Onofrei. 
 
Prefectul de Vaslui a afirmat că, încă din 2020, de la alegerea lui Dumitr Buzatu în funcţia de preşedinte al CJ Vaslui, s-a decis şi că vicepreşedintele Ciprian Trifan (PSD) va fi cel care preia atribuţiile în perioadele în care preşedintele este în concediu sau nu îşi poate exercita mandatul.
 
Ciprian Trifan a intrat în politică de tânăr şi este cunoscut drept un colaborator apropiat al lui Dumitru Buzatu.
 
Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv, sâmbătă, de Tribunalul Vaslui, după ce a fost prins în flagrant cu o mită de peste un milion de lei. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.