Liderul USR Cătălin Drulă a precizat că Autoritatea de Management (AM) a fondurilor europene din subordinea ministrului Sorin Grindeanu confirmă că Lucian Bode n-a depus încă cererea de rambursare pentru BMW-uri din fonduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Autoritatea de Management (AM) a fondurilor europene din subordinea lui Grindeanu confirmă că Bode n-a depus încă cererea de rambursare pentru BMW-uri din fonduri europene. AM e primul filtru de verificare, cel care sancţionează «de pe scaun» caiete de sarcini restrictive cu corecţii. Următorul este OLAF şi Procurorul European şi acolo e mai groasă treaba. Avem confirmarea oficială că Bode n-a avut curaj până acum să ceară rambursarea banilor europeni pentru BMW-uri. Hai Luciane, curaj, cere rambursarea! Sau ţi-e frică că te capsează OLAF şi EPPO în secunda doi?”, a scris Cătălin Drulă, vineri pe Facebook. 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat, joi, că a fost legal contractul privind achiziţionarea de autospeciale marca BMW pentru Poliţia Română şi a precizat că cinci producători s-ar fi încadrat în cerinţe pentru a furniza maşinile, însă la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni, iar la a doua s-a prezentat un singur contractant.

„Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă - IGPR - cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate”, afirmă Bode.

El critică afirmaţiile fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă: „Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă”.

Totodată, Bode a susţinut că aceia care încearcă să denatureze scopul unor proiecte ale MAI încercând să obţină capital politic „prin minciuni şi dezinformări” sunt „oameni mici”.

Referindu-se şi la discuţiile legate de alte achiziţii, Bode a afirmat: „Am văzut o glumă pe reţele de socializare şi spunea că poliţiştii în aceste condiţii nu vor mai achiziţiona pistoale cu electroşocuri, vor achiziţiona urzici. E o glumă amară, dar suntem în situaţia asta”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.