Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seară, că "sub nicio formă" PSD nu va iniţia şi nu va vota suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. "Eu vă spun că Iohannis va pleca. Iohannis nu va mai fi preşedinte în următorul mandat, România va scăpa de omul ăsta (...) Nu-i facem nimic, îl lăsăm acolo să se umple de ridicol total până la alegerile prezidenţiale", a spus Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Liviu Dragnea a fost întrebat, miercuri seară, la România Tv, dacă va anunţa suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.
 
"Eu nu am auzit prostia asta. Dar de ce să-l mai suspendăm pe Iohannis, că în câteva luni îl dăm jos de la Cotroceni şi s-a închis subiectul. Eu vă spun că Iohannis va pleca. Iohannis nu va mai fi preşedinte în următorul mandat, România va scăpa de omul ăsta", a afirmat Liviu Dragnea. 
 
Întrebat dacă nu se pune problema suspendării nici în cazul în care preşedintele va refuza numirea de miniştri, Dragnea a spus: ”Sub nicio formă PSD-ul nu va iniţia şi nu va vota suspendarea lui Iohannis. Ceea ce a făcut Rareş Bogdan în seara asta arată disperarea lor. Ei vor să anunţe lucrul ăsta, vezi Doamne, să mai creeze o emoţie negativă pentru duminică. Să vină lumea la vot să-l apere pe Iohannis. Nu-i facem nimic, îl lăsăm acolo să se umple de ridicol total până la alegerile prezidenţiale".
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.