Europarlamentarii PSD Daciana Sârbu şi Victor Negrescu atrag atenţia, într-o interpelare transmisă, joi, Comisiei Europene, asupra riscurilor de sănătate generate de criza dezinfectaţilor diluaţi din România şi cer o legislaţie fermă la nivel european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de europarlamentarii PSD Daciana Sârbu şi Victor Negrescu, aceştia cer Comisiei Europene să explice "ce se poate face la nivel european pentru ca eşecul unor state de a aplica regulile existente să nu genereze consecinţe grave pentru sănătatea publică şi să nu afecteze cetăţenii, aşa cum s-a întâmplat în România recent" şi "cum poate Comisia să se implice astfel încât sistemul sanitar din România să fie sprijinit în evitarea unor astfel de situaţii pe viitor".

Totodată, Daciana Sârbu şi Victor Negrescu solicită Comisiei Europene să elaboreze o legislaţie fermă prin care statele membre să verifice mult mai strict respectarea regulilor de igienă în spitalele europene, având în vedere că, în lipsa unor inspecţii serioase, astfel de cazuri pot apărea oricând, în oricare dintre statele membre.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă.

În urma acestui scandal, în 8 mai, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a demisionat.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu declara, miercuri, la Palatul Victoria, că toate produsele verificate la noile teste făcute asupra dezinfectanţilor utilizaţi în spitale au fost neconforme, controalele vizând exclusiv produsele Hexi Pharma.

Secretarul de stat preciza că toate produsele neconforme vor fi retrase din spitale într-un termen de zece zile.

El spunea că nu este o problemă aprovizionarea cu biocide şi că există 18 producători pentru aproximativ 110 tipuri de biocide.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, anunţa, tot miercuri, că Guvernul nu exclude posibilitatea de a acţiona într-un proces civil compania Hexi Pharma, pentru a cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

"Ancheta penală continuă. Pe altă parte, ceea ce Ministerul Sănătăţii, ICECHIM şi Guvernul au făcut în acest moment este parte a unei anchete administrative şi a unei recomandări de lucru pe care vrem să o continuăm, dar nu excludem să ne îndreptăm în civil împotriva prejudiciilor, împotriva companiei respective pentru că există prejudicii pe care începem să le constatăm şi să le măsurăm ca atare aşa că, indiferent ce se va întâmpla cu compania respectivă, să putem reacţiona în termenii legali existenţi”, spunea purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Hexi Pharma anunţa, miercuri, că îşi va retrage produsele, că a început deja procedurile legale pentru închiderea fabricii şi a cerut scuze medicilor, personalului medical şi tuturor celor care au fost sau ar fi putut fi afectaţi de neconformităţile dezinfectanţilor săi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.