Europarlamentara Diana Şoşoacă, preşedinta S.O.S România, şi-a depus, joi, la Biroul Electoral Municipal, candidatura pentru Senatul României, pe lista de Bucureşti a partidului, la Camera Deputaţilor cap de listă fiind deputatul Dumitru Coarnă.
”Este o zi cu totul specială. În lumina acelei decizii a CCR, care a devenit neconstgituţională, astăzi am depus la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti listele pentru Senat şi Camera deputaţilor ale partidului S.O.S România, liste complete. Vreau să vă spun că la Senat conduc lista de Senat iar la Camera Deputaţilor conduce domnul deputat Dumitru Coarnă”, a spus Şoşoacă în faţa Biroului Electoral Municipal.
a precizat că a vrut să vadă dacă există vreo interdicţie pe numele ei.
”Dacă cineva credea, mai ales din sistemul acesta sau din serviciile secrete secrete care au acţionat, sau interne, că eu mă voi lăsa, s-a înşelat amarnic, pentru că astăzi a fost şah-mat. Indiferent ce soluţie ar adopta sistemului, îşi arată incompetenţa, incultura juridică, căderea statului de drept în România şi neconstituţionalitatea CCR”, a subliniat Diana Şoşoacă.
Preşedinta S.O.S a mai spus că BEC are o listă a interzişilor care pot să candideze.
Uimitor, la verificarea normală făcută de BEM, Diana Iovanovici Şoşoacă nu era interzisă să candideze la nicio funcţie a statului român. Dacă cineva credea că nu voi candida de frică să nu ne anuleze lista, lista nu se poate anula, eventual se anula candidatura mea, gândiţi-vă că în acest moment, pentru că suntem jurişti, le-am dat şah-mat. De ce? Pentru că dacă se admite candidatura, ceea ce s-a şi întâmplat, înseamnă că decizia CCR este una neconstituţională, dacă îmi resping candidatura, deşi nu sunt pe lista interzişilor de a canidda, înseamnă că statul român nu mai există”, a spus Şoşoacă.
”În acest moment există încălcarea separaţiei puterilor în stat, există două state paralele, un stat al CCR neconstituţionale şi un stat al românilor care îşi doresc România independentă şi liberă”, a mai afirmat europarlamentara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.