Deputatul PNL de Timiş Pavel Popescu, unul dintre cei 15 semnatari ai memoriului privind clipul "Copiii referendumului", spune că a semnat acel document fără să ştie ce semnează, find indus în eroare. "Pe viitor şi tata dacă îmi va cere o semnătură am să verific de două ori înainte de-a semna", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputatul liberal Pavel Popescu a scris, pe pagina sa de Facebook, că îşi cere scuze pentru greşeala făcută prin semnarea memoriului privind clipul "Copiii referendumului".

"Îmi cer scuze public pentru greşeala pe care am făcut-o susţinând, prin semnătură, un demers de care nu am ştiut şi anunţ că îmi retrag semnătura. Mi s-a cerut semnătura pentru o întrebare, nu pentru o plângere. Eu nu am semnat nici o plângere. Vorbesc de - întrebarea adresată Autorităţii pentru Protecţia Copilului privind Clipul Copiii referendumului realizat de Papaya Advertising”, a scris Popescu.

Parlamentarul a explicat că i s-a cerut semnătura pe holul Parlamentului şi a luat de bun ce i s-a spus.

"În Parlament există o cutumă: când unul din parlamentari iniţiază un proiect de lege, o întrebare, interpelare ş.a..m.d., solicită şi sprijinul altor colegi pentru susţinerea demersului lui. Asta mi s-a întâmplat în acest caz, mi s-a cerut semnătura de către un coleg PNL, iar eu am semnat luând de bun ce mi s-a spus pe holul Parlamentului şi anume că este vorba despre o iniţiativă privind apărarea drepturilor minorilor în filmări destinate difuzării în spaţiul public. Astăzi constat că am fost dus în eroare şi m-am trezit în mijlocul unui scandal pe seama unui clip publicitar despre referendumul din 6-7 octombrie de care nu am avut habar până în urmă cu câteva ore", a mai scris deputatul.

Pavel Popescu a spus că sesizarea Autorităţii pentru Protecţia Copilului la Poliţie, pe această temă, este un abuz.

"Pe scurt, aşa-zisa iniţiativă care era, de fapt, o întrebare despre care repet: nu am avut ştiinţă, sună aşa «există acordul părinţilor copiilor care participă în acel clip?» era adresată Autorităţii pentru Protecţia Copilului. În această dimineaţă am discutat cu domnul Robert Tiderle, directorul Agenţiei Papaya Advertising şi iată ce am aflat: «la data când Autoritatea pentru Protecţia Copilului a primit întrebarea avea dosarele complete semnate de părinţii copiilor cu acordul de participare la filmarea clipului. Aşadar, singurul lucru pe care această instituţie îl avea de făcut era să dea un răspuns întrebării primite de la Parlament şi să spună atât: există acordul tuturor părinţilor». Autoritatea pentru Protecţia Copilului a sesizat însă Poliţia ceea ce eu socotesc că e un abuz pe care îl condamn ferm şi care abuz a condus la interogarea domnului Robert Tiderle şi, probabil, a părinţilor copiilor care apar în acel clip", a mai scris Popescu.

Parlamentarul a adăugat că se simte vinovat pentru semnătura dată şi că pe viitor va fi mai atent.

"Mă simt vinovat pentru că am semnat ca primarul fără să verific cu atenţie ce anume semnez şi îmi asum asta, dar când mi s-a solicitat semnătura am fost încredinţat că este vorba despre susţinerea unei întrebări sau a unei iniţiative legislative care avea ca scop protecţia minorilor în ceea ce priveşte apariţia lor în materiale audio-vizuale în spaţiul public. Deh, încrederea nu e de dat oricui! Pe viitor şi tata dacă îmi va cere o semnătură am să verific de două ori înainte de-a semna!", a mai scris Pavel Popescu.

15 parlamentari de la PNL, ALDE şi PSD au reclamat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului clipul ”Copiii referendumului”, realizat de agenţia de publicitate Papaya Advertising, prin care îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, potrivit unui document publicat de petreanu.ro.

Şeful agenţiei de publicitate Papaya Advertising, Robert Tiderle, a fost chemat la audieri, marţi, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în urma unei plângeri. Informaţia a fost făcută publică de Robert Tiderle, pe pagina sa de Facebook, unde a postat citaţia. "Ca urmare a sesizării (...), ce are ca obiectul memoriul adresat de un grup de 13 parlamentari cu privire la clipul intitulat Copiii referendumului realizat de SC. Papaya Advertising SRL, vă invităm să vă prezentanţi în data de 6.11.2018 orele 8.30, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale (...) în vederea clarificării tuturor aspectelor referitoare la obiectul sesizării", se arată în adresa transmisă agenţiei. 

Robert Tiderle, administratorul agenţiei Papaya Advertising, a declarat pentru News.ro că a avut autorizaţie din partea părinţilor, precum şi toate actele necesare înainte de a începe filmările la clipul "Copiii referendumului", prin care îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie.

În urma reclamaţiei făcute de mai mulţi parlamentari la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului privind clipul "Copiii referendumului", Tiderle s-a prezentat marţi, la Poliţie. "A fost foarte drăguţ la Poliţie, pentru că sunt oameni inteligenţi. Mi-au spus că n-au mai anchetat până acum un spot publicitar, aşa că este o premieră şi pentru ei şi pentru noi. Cred că i-am lămurit într-o primă fază", a declarat publicitarul. 

Spotul Papaya Advertising, lansat la începutul lunii octombrie, a fost inspirat din serialul "The Handmaid’s Tale” ("Povestea slujitoarei”), care are la bază romanul omonim al autoarei Margaret Atwood şi în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea.

Clipul prezintă o perioadă post-referendum în care copile îmbrăcate în pelerine lungi, roşii, la fel ca cele ale servitoarelor din serial, au un dialog scurt cu o femeie - personajul mătuşii Lydia, care îi laudă pe cei care au mers la referendum "la îndemnul partidului şi al conducătorului".

Filmul realizat de Papaya Advertising prezintă România de după referendum.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.