Deputatul PNL Florin Roman afirmă căc. „O luptă atât de intensă şi de aprigă în interiorul PNL, în care prim-ministrul şi miniştrii cabinetului liberal sunt atacaţi mişeleşte trebuie să înceteze”, a transmis, sâmbătă după amiază, deputatul liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prezent sâmbătă după amiază la conferinţa de alegeri al conducerii PNL Sălaj, deputatul PNL Florin Roman a afirmat că în Guvernul României nu mai trebuie să se regăsească oameni care  nu au făcut performanţă politică şi nu au obţinut scoruri electorale, el referindu-se la fostul secretar general al Guvernului, Antonel Tănase. 
„Mă uit la competiţia internă şi vă spun cu sinceritate că nu-mi place ce văd. Sunt de acord cu ceea ce a spus domnul Boc, cu ceea ce a spus domnul Blaga, s-a depăşit orice linie roşie. Eu cred că trebuie să ne reîntoarcem la adevăratul nostru adversar iar adversarul nostru adevărat este şi va fi PSD. O luptă atât de intensă şi de aprigă în interiorul PNL, în care primul ministru şi miniştrii cabinetului liberal sunt atacaţi mişeleşte trebuie să înceteze. Cei care susţin această campanie murdară să ştie că va fi viaţă în PNL şi după 25 şi vreau să mai ştie un lucru, un numit coleg: nu mai trebuie să susţinem în Guvernul României miniştri ca Antonel Tănase, care fiind preşedintele unei organizaţii de sector a adus mai puţine voturi decât aţi adus dumneavoastră şi a ajuns ministru, iar alţii care au adus multe voturi în punga PNL au fost lăsaţi pe afară. Nu mai trebuie ca niciodată oameni de acest gen, care spun despre colegii lor că sunt ticăloşi că sunt trădători doar pentru că au opţiunea Florin Cîţu, nu mai trebuie să facem asemenea greşeli”, a afirmat Roman.
El a transmis un „mesaj de unitate” colegilor săi din Partidul Naţional Liberal, referindu-se la „echipa Florin Cîţu”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.