Deputatul USR Matei Dobrovie anunţă că susţine iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie şi demisionează din USR, acuzând formaţiunea că s-a poziţionat împotriva unui referendum şi a unei iniţiative cetăţeneşti declarată constituţională şi legală, deci împotriva democraţiei şi a dreptului poporului de a alege. De asemenea, deputatul demisionar acuză că în USR există un grup creştin-democrat care "a fost supus unor atacuri permanente pentru valorile sale de către aşa-zişii progresişti" şi că "cei care îndrăznesc să-şi afirme valorile creştine sunt linşaţi pe grupul de comunicare internă al partidului şi etichetaţi drept homofobi, pro-ruşi, anti-europeni, fascişti, retrograzi". El mai susţine că clarificarea definiţiei familiei în Constituţie reprezintă o protecţie superioară a unui fundament al societăţii româneşti, care este tot mai atacat în ultimii ani în ţara noastră şi nu numai. Preşedintele USR Dan Barna spune că este regretabil modul în care deputatul Matei Dobrovie a ales să plece din partid, fără să fi comunicat în prealabil decizia sa. De asemenea, Barna afirmă că este regretabil şi modul în care Dobrovie a decis să atace partidul, considerând abordarea acestuia lipsită de eleganţă şi neprincipială, iar acuzaţiile aduse lipsite de orice temei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Dan Barna: Este regretabil că deputatul Matei Dobrovie a decis să demisioneze în acest fel şi să atace partidul. E o abordare neprincipială, acuzaţiile sunt lipsite de orice temei

În mesajul postat joi dimineaţă pe Facebook în care anunţă că demisionează din USR, deputatul Matei Dobrovie spune că a votat "pentru" în Camera Deputaţilor şi îi îndeamnă pe români la vot în 6–7 octombrie, susţinând că această iniţiativă civică este un exerciţiu democratic util, legitim şi îmbucurător şi este pentru prima dată când cetăţeni ai României strâng peste 3 milioane de semnături pentru a participa la o decizie. 

"Voinţa lor nu trebuie şi nu poate fi ignorată. Nu se pot interzice anumite referendumuri, doar pentru că nu ne plac. Democraţia este puterea poporului care-şi exercită suveranitatea. Ce rol mai au instrumentele democraţiei, dacă vocea poporului nu este ascultată? Clarificarea definiţiei familiei în Constituţie reprezintă o protecţie superioară a unui fundament al societăţii româneşti, care este tot mai atacat în ultimii ani în ţara noastră şi nu numai. Deşi familia se confruntă cu multe probleme – violenţa domestică, rata mare a divorţurilor, copii cu părinţi plecaţi în străinătate –, totuşi, ea este cea mai potrivită formă de convieţuire şi mediul cel mai prielnic pentru creşterea şi educarea copiilor. Definirea căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie nu restrânge drepturile omului şi nici nu este o iniţiativă îndreptată împotriva cuiva, ci este eminamente o măsură pozitivă. Interesul superior al copilului este să crească într-o familie iubitoare, având atât modele feminine, cât şi masculine. Aceasta nu înseamnă că familiile monoparentale nu ar trebui apreciate şi susţinute, ci ele trebuie sprijinite chiar mai mult decât cele în care există doi părinţi", spune deputatul demisionat din USR.

El mai susţine că încercările de a confisca şi de a politiza referendumul şi iniţiativa cetăţenească sunt regretabile, dar afirmaţia că referendumul este „al lui Dragnea” este falsă: "Comportamentul PSD-ului este ipocrit: în ţară, pesediştii „apără familia tradiţională”, iar la Bruxelles, europarlamentarii social-democraţi votează cele mai progresiste rapoarte anti-familie, aşa cum o face grupul S&D. Acolo sunt progresişti radicali, în ţară conservatori. Trebuie să se decidă! În realitate, dacă PSD chiar ar fi vrut să se organizeze referendumul pentru definirea căsătoriei, ar fi făcut-o demult. Tragerile de timp repetate arată însă că Dragnea şi compania au vrut doar să mimeze că susţin referendumul şi să îl folosească drept sperietoare şi ca mijloc de a distrage atenţia de la atacurile asupra justiţiei şi deteriorarea economiei. Însă nu poţi să te joci cu voinţa a 3 milioane de cetăţeni şi nici să tergiversezi la nesfârşit!".

De asemenea, deputatul spune că USR, care "a pornit ca o idee generoasă a lui Nicuşor Dan, de uniune între diferite curente de gândire care trebuiau să se respecte şi să colaboreze, trebuia să fie un partid de centru, care transcende vechiul clivaj stânga-dreapta şi atrage votanţi din ambele părţi ale eşichierului politic".

El acuză că "USR a fost deturnat de un grup care a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua puterea în partid, prin înlăturarea liderului fondator Nicuşor Dan". 

"USR s-a poziţionat împotriva unui referendum şi a unei iniţiative cetăţeneşti declarată constituţională şi legală, deci împotriva democraţiei şi a dreptului poporului de a alege. Democraţia este puterea poporului care-şi exercită suveranitatea prin diverse instrumente definite de Constituţie şi de legi. Unul dintre aceste instrumente este referendumul. Nu putem interzice, demoniza sau boicota anumite referendumuri doar pentru că nu suntem de acord cu ce solicită ele, iar apoi să lansăm propria iniţiativă cetăţenească. Este ipocrizie maximă! La fel, nu putem opta pentru referendumurile interne în cazul deciziilor importante, dar să le respingem pe cele externe. Adică noi, useriştii, avem dreptul la ele, dar populaţia României nu are dreptul să-şi spună părerea?", mai scrie deputatul.

Matei Dobrovie aminteşte de referendumul intern din USR pe tema iniţiativei de modificare a Constituţiei, unde majoritatea membrilor USR au decis ca partidul să se opună modificării art. 48 al Constituţiei, iar el a susţinut nepoziţionarea la referendumul intern, pentru ca USR să rămână o uniune. 

El mai acuză că în USR există un grup creştin-democrat care "a fost supus unor atacuri permanente pentru valorile sale de către aşa-zişii progresişti" şi că "cei carei îndrăznesc să-şi afirme valorile creştine sunt linşaţi pe grupul de comunicare internă al partidului şi etichetaţi drept homofobi, pro-ruşi, anti-europeni, fascişti, retrograzi". 

"În prezent, cei care nu aderă la spiritul ”progresist” al actualei conduceri USR şi îndrăznesc să-şi afirme valorile creştine sunt linşaţi pe grupul de comunicare internă al partidului şi etichetaţi drept homofobi, pro-ruşi, anti-europeni, fascişti, retrograzi. Dar nu suntem nici homofobi, nici pro-ruşi, nici anti-europeni, nici fascişti, nici retrograzi. Eu am fost cel care a poziţionat USR prin programul pe politică externă făcut în 2016 ca fiind cel mai pro-european din România. În toate poziţiile publice luate, am insistat pe necesitatea ca România să se plaseze clar alături de nucleul dur al UE, de Franţa şi Germania, şi să mizeze pe mai multă integrare, pe mai multă Europă. Apropo de Evul Mediu despre care vorbesc colegii ”progresişti”: tocmai ei au pornit o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva creştin-democraţilor. Această atitudine nu face niciun bine partidului care şi-a propus să salveze România. Deşi adversarul cu care trebuia să ne luptăm este PSD, am realizat în cei doi ani de apartenenţă la USR că, de fapt, mulţi colegi ai noştri nu aveau decât un duşman, pe care-l înfierau cu mânie proletară: cei care nu gândeau ca ei şi care, „într-un spirit de toleranţă totală”, trebuiau eliminaţi. Pentru unii dintre ei, modernizarea României înseamnă strict impunerea în ţara noastră a unei ideologii neo-marxiste prin decredibilizarea şi aruncarea la gunoi a tradiţiilor, a valorilor naţionale, a familiei, inclusiv demonizarea Bisericii", continuă deputatul.

El concluzionează că este departe de a fi partidul curat pe care şi l-au dorit şi acţionează de multe ori ca PSD - lupte interne pentru putere, oameni aleşi în conducere/funcţii nu pe baze de competenţe, de cine este cel mai bun, ci pe bază de găşti, liste circulate înainte de alegerile interne pentru BM, BN şi celelalte de organe de conducere, gândirea unor sisteme de vot care să favorizeze doar o tabără. 

"Conflictele din USR au devenit ireconciliabile pentru că nu au fost soluţionate, ci alimentate de măsurile de forţă luate de actuala conducere. În exterior, conducerea actuală a USR spune că referendumul de modificare a Constituţiei este o temă divizivă, dar în interior au folosit din plin această temă într-un scop meschin – divizare şi preluarea puterii! (...) Plec trist pentru ce ar fi putut fi USR şi nu este. Rămân în Parlament, în opoziţie fermă faţă de PSD şi voi continua să lucrez pe iniţiative de susţinere a familiilor, de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi pentru românii de pretutindeni", adaugă deputatul Matei Dobrovie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.