Vicepremierul Dan Barna a declarat, întrebat dacă nu era normal ca prim-ministrul Florin Cîţu să participe la reuniunea de miercuri a coaliţiei, că „ne dorim ca la cât mai multe dintre şedinţele coaliţiei să avem şi prezenţa premierului şi a liderilor coaliţiei”, însă acest lucru „nu se întâmplă de fiecare dată”. „Este o realitate la care încercăm să ne adaptăm”, a mai spus liderul USR PLUS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Noi ne dorim ca la cât mai multe dintre şedinţele coaliţiei să avem şi prezenţa premierului şi a liderilor coaliţiei. Nu se întâmplă de fiecare dată. Este o realitate la care încercăm să ne adaptăm”, a afirmat Dan Barna, miercuri la Parlament, după întrunirea coaliţiei de guvernare, întrebat dacă nu era normal ca şi premierul să participe.

El a adăugat că premierul analizează în momentul de faţă cazul dosarului Roşia Montană şi includerea în UNESCO.

„Ştiu că premierul analizează în momentul de faţă. Aceasta a fost poziţia acum o săptămână. Vom vedea. Eu sper să fie şi dânsul de această poziţie pe care noi e vedem de nenegociat, aceea de a retrage dosarul privind Roşia Montană de la UNESCO”, a explicat Barna, întrebat care e poziţia premierul pe acest subiect.

Întrebat dacă nu este afectată coaliţia de campania pentru alegerile interne ale PNL, în contextul absenţei lui Florin Cîţu de la şedinţa de miercuri a coaliţiei, vicepremierul a răspuns: „Depinde de tipul de decizii, dacă sunt decizii legate de Parlament, într-o măsură mai mică, dacă sunt decizii legate de Guvern... Vom avea mâine o şedinţă de Guvern şi o să continuăm acolo discuţiile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.