Candidatul propus de USR pentru alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, marţi, la Timişoara, că, în cazul în care Alianţa USR-Plus va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, alături de candidatul PNL, actualul preşedinte Klaus Iohannis, va fi pentru prima dată când ”vom avea două viziuni de dezvoltare şi nu o bătălie între două personalităţi”. Barna a mai spus că obiectivul USR este să obţină şi un rezultat care să îi permită constituirea unui guvern în jurul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele USR şi candidatul propus pentru alegerile prezidenţiale din partea acestei formaţiuni, Dan Barna, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Timişoara, că, în cazul în care Alianţa USR Plus va intra cu candidatul său în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, alături de candidatul PNL, atunci va fi pentru prima dată de la Revoluţie când vom avea o campanile electoral pozitivă.

”Va fi pentru prima dată de la Revoluţie în care nu va mai fi o bătălie între cazemate care vor arunca cărămizi şi bulgări dintr-o parte în cealaltă, ci va fi o campanie pozitivă între două viziuni de România. Vom avea viziunea PNL, cu preşedintele Klaus Iohannis şi ceea ce înseamnă PNL pentru România şi pe de altă parte viziunea USR-Plus, obiectivele noastre fiind acelea de a transfrorma România în ţara în care tinerii să vrea să rămână. Astăzi, jumătate dintre tinerii României îşi văd viitorul în afara ţării. Este un indicator dureros şi foarte amarnic pentru ceea ce înseamnă viitorul nostru şi eu şi alianţa USR Plus considerăm că obiectivul nostru principal este să întoarcem acest indicator, sa readuce, increderea că tinerii şi românii pot să îşi împlinească un destin aici, în România”, a declarat Dan Barna.

Barna a mai spus că USR promovează o Românie a viitorului.

”Promovăm o Românie digitală, promovăm o Românie a viitorului. Tehnologia şi tot ce înseamnă această societate modernă vine peste noi, cu siguranţă, trebuie să ne adaptăm şi cred ca o variantă de alegeri de tur doi între candidatul PNL şi Alianţa USR Plus, va fi pentru prima dată când vom avea două viziuni de dezvoltare şi nu o bătălie între două personalităţi”, a mai spus liderul USR.

Întrebat dacă, în eventualitatea în care USR Plus va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, se va baza pe votul PSD, Barna a spus că are încredere că orice votant va alege varianta care îi dă mai multă încredere.

”Am încredere că orice votant independent de ideologiile sau de simpatiile politice va alege în turul al doilea dintre cele două opţiuni, aceea care îi generează mai multă încredere pentru viitor”, a afirmat Barna.

Liderul USR a mai spus că este pentru prima dată când există şansa unei campanii pozitive.

”Este pentru prima dată când există şansa unei campanii pozitive şi asta întenţionăm să facem. Nu am nicio îndoială că există maturitatea politică necesară ca după campania de la la prezidenţiale, în momentul în care va fi necesară constituirea unei coaliţii, obiectivul USR Plus este să avem un rezultat care să ne permită să constituim guvernul în jurul nostru, dar sunt convins că există maturitatea politică pentru o coaliţie funcţională post- electorală, evident”, a mai declarat Dan Barna.

Barna va participa, marţi, la o dezbatere cu cei care şi-au propus să candideze pentru fotoliul de primar al municipiului Timişoara, din partea USR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.