Comisia specială pentru legile justiţiei anunţă, luni, că îşi amână şedinţa pentru începerea dezbaterilor cu două zile. Potrivit preşedintelui comisiei, deputatul PNL Gabriel Andronache, decizia de amânare a venit pentru acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele de lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea următoarea şedinţă miercuri, 14 septembrie, ora 12.00, precizează comisia.

”Am decis amânarea cu două zile a începerii dezbaterilor pe articole luând în considerare solicitarea colegilor din Opoziţie cu privire la acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele pe legi.

De asemenea, Ministerul Justiţiei este de acord cu o dezbatere consolidată asupra textelor de lege în raport cu care s-au formulat observaţii”, precizează Gabriel Andronache, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei.

Mai multe organizaţii civice au solicitat Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, asigurarea unui proces legislativ transparent în ceea ce priveşte legile justiţiei, solicitarea avizului Comisiei de la Veneţia ”şi aşteptarea acestuia”, păstrarea unor prevederi existente referitoare la Poliţia judiciară.

”Adoptarea unor noi legi ale justiţiei de către Parlament trebuie să rezulte într-un cadru legislativ cu privire la sistemul judiciar care să repare derapajele din perioada 2017-2019 şi să asigure independenţa şi eficienţa acestuia”, arată semnatarii scrisorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.