Liderii coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor, împreună cu premierul Nicolae Ciucă se întâlnesc într-o şedinţă a coaliţiei, miercuri, la Palatul Victoria. Şedinţa trebuia să aibă loc marţi însă a fost amânată după ce PNL şi PSD nu au ajuns la un acord în privinţa măsurilor care vor fi luate de Executiv în criza facturilor, pentru perioada de după 1 aprilie, când actualele măsuri de compensare şi plafonare nu se vor mai aplica. Cele două formaţiuni nu se înţeleg nici în privinţa măsurilor de reducere a majorărilor de preţuri la alimente şi combustibili. Florin Cîţu a transmis că liberalii preferă o reducere a taxelor decât să se umble la preţuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Ciolacu afirma, marţi, că este posibil ca actualele măsuri privind plafonarea şi compensarea facturilor să se prelungească cu încă două luni, dacă nu se ajunge la un acord. 

”Noi avem pachetul nostru de soluţii, l-am înaintat premierului, prin ministrul de Finanţe, sunt convins că se va discuta, sper cât mai rapid. Noi vorbim ca ministrul Energiei să vină cu soluţii din aprilie, pentru că aceste două luni sunt acoperite. Este şi propunerea să prelungim aceste măsuri şi pentru următoarele două luni, ceea ce nu este rău, şi în acest timp să fie parcurşi paşii legali cu ANRE”, a mai spus liderul PSD. 

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a fost întrebat, marţi, dacă plafonarea preţurilor la alimente este o măsură pe care ar susţine-o şi liberalii. 

“A mai fost discuţia cu plafonarea şi în 2020 în plină criză, atunci se vorbea de creşterea preţurilor. Astă-vară toată lumea plângea de mila producătorilor români care îşi aruncau produsele pentru că aveau preţuri foarte mici. Acum venim şi spunem preţurile sunt foarte mari. Preţul cel mai bine este determinat de cerere şi ofertă”, spunea Cîţu. 
 
În replică, Marcel Ciolacu a declarat că nu i-a trecut nimănui prin cap aşa ceva şi că, atunci când a vorbit de o plafonare a preţului la alimente, asta nu înseamnă că obligă producătorii să vândă la un anumit preţ sau sub preţul de producţie, ci că statul român, aşa cum în aceste două luni a făcut plafonarea preţului la energie, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ.
 
”Am văzut anumiţi oameni politici, că aoleo, ce nenorocire s-a întâmplat, îi omorâm pe producători. Mai mult, am spus că vom veni cu acest proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile cât şi cu producătorii!”, a spus Marcel Ciolacu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.