Serviciile private de radio şi de televiziune au obligaţia de a asigura accesul candidaţilor la alegerea preşedintelui României egal şi gratuit în emisiunile de promovare electorală, potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, la solicitarea CNA, că dispoziţiile art. 40 sunt aplicabile şi candidaţilor independenţi ţinând cont că aceştia fac parte din categoria competitorilor electorali participanţi la alegerile pentru preşedintele României.

Conform CNA, posturile de radio care şi-au manifestat intenţia de a transmite emisiuni destinate campaniei electorale au obligaţia de a preciza, în cadrul calupurilor destinate materialelor de promovare electorală, că acestea sunt difuzate cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Decizia nr. 781 din 03.09.2019 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui.

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private a început din 12 octombrie, ora 0.00, şi se încheie în ziua de 9 noiembrie, la ora 7.00, potrivit deciziei adoptate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.