Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă, marţi, că aşteaptă mai multă responsabilitate din partea consilierilor locali pentru a rezolva problema gunoiului din sector şi pentru a rezilia contractul cu Romprest. ”Fără participarea lor nu putem rezolva problema gunoiului. Dacă nu vin, înseamnă că le place gunoiul”, a afirmat Clotilde Armand.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat, marţi, că este nevoie de votul consilierlor locali pentru a rezolva problema gunoiului şi pentru a fi mandatată să ceară în instanţă rezilierea contractului cu Romprest.

”Am cerut să fiu eu mandatată pentru a cere cele 50 de milioane de euro pe care firma le datorează Primăriei Sectorului 1. Această şedinţă deja a  fost convocată vineri, consilierii nu au venit, nu s-au prezentat. Am dovedit între timp că, fără această mandatare, nu pot să mă duc în instanţă (...) este important ca consilierii să fie conştienţi că fără participarea lor nu vom rezolva problema gunoului. Dacă nu vin, înseamnă că le place gunoiul. Este important ca ei să fie la un nivel de responsabilitate mai sus decât au fost până acum”, a declarat, marţi, Clotilde Armand.

Primarul a precizat că, fără votul consilierilor care sunt parte în contract, nu va fi rezolvată problema gunoiului.

Clotilde Armand a convocat, pentru marţi, o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local  pentru a vota un proiect care să-i permită să ceară în instanţă rezilierea contractului cu Romprest.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a acuzat, vineri, PNL şi PSD că au boicotat şedinţa Consiliului Local în care urma să fie mandatată pentru promovarea unei acţiuni de reziliere a contractului cu Romprest.

În replică, reprezentanţii PNL au susţinut că ”executarea contractului de salubritate ţine doar de primar, iar primarul nu are nevoie de împuternicirea Consiliului Local pentru a cere instanţei rezilierea contractului”.

În Sectorul 1 a fost declarată stare de alertă din cauza situaţiei gunoaielor. 

 

 

 

 

A

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.