Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că aceia care sunt tentaţi să vadă în politicieni etaloane ale responsabilităţilor scăzute sau neasumate au în destinul lui I. G. Duca dovada sacrificiului suprem pe care un om politic şi l-a asumat şi care a luptat împotriva extremismului, pentru păstrarea legăturilor cu puterile occidentale, pentru democraţie şi pentru bunăstare economică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicolae Ciucă a fost prezent, miercuri, la ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea lui I. G. Duca, desfăşurată la Horezu, în judeţul Vâlcea. 
“Omagiul pe care îl aducem astăzi, ca liberali, este un pios gest de respect faţă de memoria celui care şi-a sacrificat viaţa promovând valorile liberale, valorile democratice. Este un sacrificiu simbol al responsabilităţilor asumate de liberali în aproape un secol şi jumătate de istorie care au construit România luptând pentru progres, pentru independenţă, unire şi dezvoltare, înfruntând extremismul interbelic şi rezistând deceniilor de totalitarism-comunism”, a transmis premierul Ciucă. 
El a precizat că liberalii care au luptat pentru independenţă, unire şi progres au urmaşi care să le îndeplinească viziunea. 
 

“Generaţiile celor de ieri au avut speranţa ca sacrificiile lor să aibă sens, că această ţară va şti să se bucure în pace şi bunăstarea pe care românii o merită. Astăzi, la statuia lui I.G. Duca, suntem dovada vie că liberalismul trăieşte într-o Românie europeană, care îşi asumă vocaţia occidentală şi trans-atlantică, cea care ne garantează azi că cei care au visat şi luptat pentru independenţă, unire, democraţie şi progres au urmaşi care să le împlinească şi să le păstreze viziune”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
El a transmis că eroismul nu este o vocaţie exclusiv militară, acest lucru fiind demonstrat de destinul lui I. G. Duca. 
“Premierul Duca a fost condus pe ultimul drum de 400.000 de români. Sfârşitul lui tragic arată că eroismul nu este o vocaţie exclusiv militară, cei care sunt tentaţi să vadă în politicieni etaloane ale responsabilităţilor scăzute sau neasumate au în destinul asumat al lui Duca dovada sacrificiului suprem pe care un om politic şi l-a asumat pentru a face ceea ce ştia că este cel mai bine pentru semenii săi: combaterea extremismului, păstrarea legăturilor fundamentale cu puterile occidentale care garantau României şi românilor integritatea teritorială, viaţa democratică şi bunăstarea economică”, a mai afirmat premierul Nicolae Ciucă.
Politicianul liberal I.G.Duca a deţinut funcţiile de ministru al educaţiei (1914-1918), ministru al afacerilor externe (1922-1926),  şi a fost cel de-al 35-lea prim-ministru al României între 14 noiembrie şi 29 decembrie 1933, dată la care a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia, din cauza eforturilor sale de a stăvili Mişcarea Legionară.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.