Preşedintele USR, Dacian Cioloş, afirmă că, în opinia sa, desemnarea sa drept candidat pentru funcţia de prim ministru de către preşedintele Klaus Iohannis este un mesaj din partea şefului statului către PNL, partid de care Iohannis este "apropiat". "Aici nu vorbim de negocieri, deci când vorbeşti de calcule cinice - hai să-l punem pe ăsta în faţă ca să pice ca să pot eu veni pe urmă cu a doua propunere şi să interpretez Constituţia într-un fel sau altul - asta nu e negociere", susţine Cioloş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În momentul în care ne-am asumat această desemnare de premier am făcut-o deplin conştient. Nu mă consider tras pe sfoară, nu mă consider instrumentul nimănui, pentru că am făcut-o asumat, cu o decizie în partid şi în felul acesta mergem înainte, pentru că obiectivul nostru este să propunem o guvernare, indiferent ce calcule îşi fac unii sau alţii. Eu ştiu că în politica partidelor vechi, tradiţionale, să spun aşa, toate aceste calcule pe sub masă sau pe masă, speculaţii şi aşa mai departe fac parte din practica cotidiană a politicii. Noi am spus că vrem să facem un alt fel de politică şi acest alt fel de politică înseamnă să vorbeşti cu oamenii şi să spui direct ceea ce vrei. (...) Aici nu vorbim de negocieri, deci când vorbeşti de calcule cinice - hai să-l punem pe ăsta în faţă ca să pice ca să pot eu veni pe urmă cu a doua propunere şi să interpretez Constituţia într-un fel sau altul -  asta nu e negociere. Că negocierea e altceva, eu ştiu ce înseamnă negociere, că am negociat şi aici în ţară, am negociat şi în politica europeană. O negociere e altceva. Şi într-o negociere faci compromisuri ca să ajungi la o înţelegere, dar le faci asumat, le faci argumentat şi mergi înainte cu ele. De la un punct de la care nu mai poţi să accepţi acele compromisuri nu le faci şi atunci nu ţi le asumi. Eu îmi asum lucrul acesta, ne asumăm, noi ne adresăm şi celor carene-au ales (...) şi care ne-au spus: aşteptăm dacă mergeţi acolo să vă asumaţi decizii, să faceţi reforme", a declarat Dacian Cioloş, marţi seară, la B1 Tv.
 
Cioloş consideră că desemnarea sa pentru funcţia de premier de către preşedintele Klaus Iohannis ar trebuie să fie şi un mesaj pentru PNL.
 
"Vreau să subliniez că nu ne-am trezit noi doar să începem discuţii, negocieri şi să propunem altora această coaliţie, am primit şi un mandat din partea preşedintelui, preşedintele ştim că este un apropiat al PNL-ului, asumat, din mai multe puncte de vedere. Deci eu presupun că dacă preşedintele a făcut această propunere, în calitatea constituţională pe care o are, e probabil un mesaj şi pentru PNL. Acuma vom vedea în ce măsură acest mesaj e primit şi asumat de PNL", a afirmat liderul USR.
 
Premierul desemnat a susţinut, de asemenea, că USR PLUS nu negociază susţinerea unui guvern "pe sub masă", ci "asumat, clar transparent pentru că numai aşa pot să funcţioneze lucrurile".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.