Fostul prim-ministru Dacian Cioloş afirmă că obiectivul Alianţei USR-PLUS este să ajungă la guvernare pentru a duce ţara „într-o direcţie bună” şi nu „doar de dragul gvenrării”. Cioloş susţine că USR-PLUS colaborează cu partenerii săi, însă „nu necondiţionat, nu prin definiţie”. „Nu facem o colaborare cu o siglă, facem o colaborare cu nişte oameni care trebuie să reprezinte nişte principii pe care noi vrem să le reprezentăm şi facem o colaborare pe bază de proiecte”, declară liderul PLUS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Noi colaborăm cu partenerii noştri, oricare ar fi ei, pe proiecte în primul rând şi având în faţă ca parteneri oameni în care noi chiar putem să avem încredere. Astea au fost principiile pe care noi am discutat şi la Bucureşti cu PNL-ul şi în alte locuri din ţară. Înţelegem foarte bine că sunt locuri în care în momentul de faţă e singura soluţie ca să scăpăm de răul cel mare care e PSD-ul, de cangrena asta care s-a legat de România în foarte multe locuri din ţară. Dar nu facem lucrul ăsta necondiţionat şi nu îl facem prin definiţie. Şi nu facem o colaborare cu o siglă, facem o colaborare cu nişte oameni care trebui să reprezinte nişte principii pe care noi vrem să le reprezentăm şi facem o colaborare pe bază de proiecte. Când ne putem înţelege pe nişte obiective şi când avem în faţă nişte oameni cu care chiar credem că putem face parteneriat, facem lucrul ăsta. Şi asta am făcut-o la Bucureşti, aşa am făcut şi în alte locuri din ţară şi aşa o să facem şi la guvernare. Pentru că da, România trebuie guvernată, dar obiectivul nostru e să o guvernăm ducând-o într-o direcţie bună, nu să ajungem la Guvern doar de dragul guvernării”, a declarat Dacian Cioloş sâmbătă, la Ploieşti. 
Fostul premier susţine că politicienii propuşi de USR şi PLUS drept candidaţi la scrutinul local din 27 septembrie îşi propun că facă „o breşă” în administraţia locală. El critică întreaga clasă politică „de până acum”. 
"Alianţa USR PLUS, prin candidaţii noştri la alegerile locale, va face pe 27 septembrie o breşă în administraţia publică. De asta, obiectivul nostru e să avem primari, consilieri în toate consiliile locale pentru că, atâta vreme cât în aceste structuri vor fi şi oameni cinstiţi, oneşti, competenţi, profesionişti, cei care până acum au făcut şmecherii ascunse de ochii cetăţenilor în numele cărora luau decizii nu o să mai poată face lucrul acesta. Aici mă refer la toată clasa politică de până acum”, a adăugat Cioloş. 
USR-PLUS a încheiat o alianţă electorală cu PNL pentru Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, cele două forţe politice convenind să aibă candidaţi comuni pentru acest for şi să îl susţină pentru funcţia de preşedinte al CJ pe reprezentantul PNL Iulian Dumitrescu. În schimb, Alianţa USR-PLUS merge separat de PNL în alegerile pentru municipiul reşedinţă de judeţ, Ploieşti candidatul USR-PLUS Răzvan Enescu intrând în competiţie cu cel al PNL, Andrei Volosevici, fost edil al oraşului şi fost membru ALDE.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.