Legea care permitea partidelor să păstreze sumele primite ilegal în campanii este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea Constituţională (CCR) a dezbătut, joi, sesizarea unui grup de 50 de deputaţi USR, PNL şi PMP la modificarea Legii finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

”În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor politice este neconstituţională”, precizează CCR într-un comunicat.

C onform sursei citate, la adoptarea acestei soluţii, Curtea Constituţională a constatat că legea criticată contravine principiului bicameralismului, fundamentat pe art.61 alin.(2) şi art.75 din Constituţie, având în vedere, în esenţă, faptul că, ignorând scopul iniţial şi obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaţilor - în calitate de Cameră decizională - a adoptat un număr semnificativ de amendamente, de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia ce a stat la baza iniţierii demersului legislativ şi excluzând, astfel, prima Cameră - cea de reflecţie - de la procesul de legiferare, ce trebuie să reprezinte, însă, opera întregului Parlament. 

De asemenea, Curtea a constatat faptul că unele dintre textele cuprinse în legea supusă controlului nu întrunesc exigenţele impuse de principiul legalităţii, consacrat de art.1 alin.(5) din Constituţie, exigenţe referitoare la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului ministru. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţată de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În 5 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de modificare a Legii finanţării partidelor, cu 176 de voturi ”pentru”, 96 de voturi ”împotrivă” şi 6 abţineri.

Deputaţii au aprobat raportul Comisiei juridice la acest proiect, care includea numeroase amendamente propuse de PSD, inclusiv abrogarea prevederii referitoare la confiscarea contribuţiilor care nu s-au făcut cu respectarea legii la campania electorală. Practic, o serie de infracţiuni la finanţarea partidelor politice urmau să fie pedepsite doar cu amenzi, nu şi cu confiscarea sumelor respective, cum este în legea actuală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.