Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a anunţat, miercuri, pe Facebook, că se va întâlni, joi, cu europarlamentarul Cristian Buşoi, care a acceptat să facă echipă cu noul candidat al liberalilor în campania electorală, Predoiu precizând că în următoarele zile se va dedica organizării campaniei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt multe lucruri de făcut într-un timp scurt, dar sunt foarte mulţi colegi şi prieteni care şi-au oferit ajutorul astăzi şi m-am bucurat. Am totală încredere în efortul pe care Filiala PNL Bucureşti îl va face, suntem o echipă. Mâine la ora 10 mă voi întâlni cu Cristian Buşoi şi vom discuta despre campanie şi guvernare locală. Mă bucur că a acceptat să facem echipă în campanie. Am nevoie de fiecare dintre voi”, a scris Cătălin Predoiu pe Facebook.

Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că joi, ora 14, se va întruni Biroul Politic al organizaţiei PNL din Bucureşti, urmată la ora 15 de şedinţa Comisiei de unificare şi de Biroul Politic Naţional, la ora 16, Predoiu urmând să ceară acestor foruri votul de validare a candidaturii sale la Primăria Capitalei.

”În zilele următoare voi finaliza programul şi primele apariţii media. Voi sta pe parcursul campaniei la dispoziţia mass media fără discriminări sau preferinţe. Am nevoie doar de câteva zile de organizare. Voi da tot ce pot în campanie, voi concura cu onestitate şi mă voi concentra pentru soluţiile problemelor Bucureştiului”, a conchis Predoiu.

Liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a anunţat, miercuri seară, că este noul candidat al PNL la Primăria Capitalei, după retragerea lui Marian Munteanu din cursa electorală.

"Am decis să îmi asum candidatura pentru Primăria Capitalei (...) Mă angajez în faţa bucureştenilor că voi concura cu toată energia", a anunţat Cătălin Predoiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.