Regele Mihai se află în continuare sub supravegherea permanentă medicilor şi urmează tratamentul obişnuit din ultimele luni, anunţă Casa Regală, precizând că principesa Maria îi va fi alături, în Elveţia, în preajma zilei de naştere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Principesa Maria se află în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai, în preajma zilei de naştere a Majestăţii Sale. Alteţa Sa Regală petrece câteva zile la reşedinţa privată a tatălui ei. Majestatea Sa continuă să fie sub supravegherea permanentă al medicilor, urmând tratamentul obişnuit al ultimelor luni", a anunţat Casa Regală duminică.

În ziua de miercuri, 25 octombrie, când Majestatea Sa va împlini 96 de ani, Familia Regală găzduieşte la Bucureşti două importante evenimente dedicate Regelui Mihai.

"Custodele Coroanei va decora, în numele Majestăţii Sale, un număr de 14 personalităţi din România şi Europa, la Sala Tronului Palatului Regal. Seara, Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria vor lua parte la concertul caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României la Ateneul Român. Concertul a ajuns la a zecea ediţie şi este organizat cu scopul de a aduna fonduri pentru susţinerea programului anual Tinere Talente", precizează Casa Regală.

În urmă cu două luni, Casa Regală anunţa că Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, şi are o stare de spirit bună.

Tot atunci, transmite că Regele Mihai "continuă să stea zilnic sub o atentă supraveghere a medicilor, a unui personal medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor devotaţi membri ai personalului Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia". De asemenea, la reşedinţa privată continuă să fie zilnic două maici ortodoxe, detaşate de Biserica Ortodoxă Română.

Regele Mihai I s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.