Camera Deputaţilor se întruneşte în sesiunea extraordinară, luni, de la ora 14.00, iar pe ordinea de zi se află abrogarea Legii recursului compensatoriu şi respingerea Legii amnistiei şi graţierii şi a OUG 114. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a precizat că votul urmează să fie dat miercuri. Totodată, ea i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să dea ordonanţă de urgenţă pentru anularea OUG 51 legată de transportul gratuit al elevilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raluca Turcan a precizat că Senatul nu s-a întrunit în sesiune extraordinară pentru a trimite Camerei Deputaţilor OUG 51.

„Solicităm public premierului Viorica Dăncilă o ordonanţă de urgenţă pentru anularea efectului catastrofal al Ordonanţei 51, care lasă în aer transportul gratuit al elevilor. Prin această ordonanţă, transportul interjudeţean a fost scos din sfera serviciilor publice şi în momentul de faţă consiliile judeţene nu mai pot da subvenţii astfel încât toţi elevii care fac naveta să aibă din partea operatorilor serviciu de transport pus la dispoziţie. Mai sunt câteva zile până la începutul anului şcolar, noi de aceea am solicitat în sesiunea extraordinară anularea acestei ordonanţe, pentru că, odată cu începutul anului şcolar, copiii să nu fie în fiecare zi un pericol din punct de vedere al siguranţei în transport şi, în acelaşi timp, părinţii să nu mai fie nevoiţi ca pentru copiii aflaţi în medii mai îndepărtate şi mai dezavantajate să scoată bănuţi din buzunar pentru a-i trimite la şcoală”, a spus prim-vicepreşedintele PNL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.