Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a afirmat, luni seară, că alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea să fie în perioada următoare, poate până la finalul lui noiembrie, sau ar putea să fie amânate pentru primăvară şi a precizat că, prin consens în cadrul coaliţiei, trebuie găsită cea mai bună formulă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni, la Digi 24 când vor fi alegeri pentru Primăria Capitalei.

”Alegerile pentru Primăria Generală ar putea să fie în perioada următoare, poate până la finalul lui noiembrie sau ar putea să fie amânate pe primăvară. Aici sunt nişte puncte de vedere în interiorul coaliţiei. Sigur că Guvernul ar putea să vină să forţeze adoptarea unei Hotărâri de Guvern, care să stabilească această dată, dar consider că găsirea unei soluţii printr-un consens este cea mai bună formulă, în aşa fel încât să putem avea alegeri şi în Bucureşti”, a declarat Bolojan.

Potrivit acestuia, ”un primar care este ales are o autoritate mai mare decât un primar interimar”.

”Cu cât acest lucru s-ar întâmpla mai repede, cu atât cel care este ales are o perioadă mai lungă de timp să facă performanţă, inclusiv în Capitală”, a mai declarat Bolojan.

Întrebat când ar prefera să fie aceste alegeri, premierul a răspuns: ”Cu cât se fac mai repede, cu atât mai bine. Asta ţine şi de spiritul legii, care spune că ne dă un anumit termen, pe de o parte, dar ţine şi de o realitate practică, provizoratele pe termen lung nu asigură performanţa. Nu e vorba de Primăria Generală, este valabil peste tot”, a mai afirmat Bolojan.

Mai multe partide cer organizarea de alegeri în Bucureşti, reclamând că termenul legal până la care trebuia stabilită data a exprirat la începutul lunii septembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.