Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre care prevede că, la alegerile din 9 iuhnie, alianţele electorale pot susţine candidaţi independenţi la primării, consiliile locale şi cele judeţene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, conform site-ului Biroului Electoral Central, a fost adoptată următoarea hotărâre:

„Art. 1. (1) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024, alianţele electorale pot include pe listele de candidaţi la funcţiile de consilier local, de consilier judeţean sau de consilier al Consiliului General al Municipiului Bucureşti persoane care nu sunt membre ale formaţiunilor politice care intră în alcătuirea respectivelor alianţe electorale.

(2) La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024, alianţele electorale pot propune la funcţiile de primar, de primar general al municipiului Bucureşti sau de preşedinte al unui consiliu judeţean persoane care nu sunt membre ale formaţiunilor politice care intră în alcătuirea respectivelor alianţe electorale.

Art. 2. La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie 2024, listele susţinătorilor întocmite anterior publicării prezentei hotărâri pentru persoanele aflate în situaţiile de la art. 1 rămân valabile şi pot fi utilizate de alianţele electorale pe ale căror liste figurează în calitatea de candidat.

Art. 3. La alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din data de 9 iunie 2024, listele susţinătorilor întocmite de o formaţiune politică anterior admiterii unui protocol de constituire a unei alianţe electorale în alcătuirea căreia intră respectiva formaţiune politice rămân valabile şi pot fi utilizate de respectiva alianţă electorală”.

Până acum, medicul Cătălin Cîrstoiu este susţinut de PSD şi PNL pentru o candidatură la Primăria Capitalei, el nefiind înscris în niciun partid. De altfel, actualul primar general Nicuşor Dan, independent, este susţinut de către Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei pentru un al doilea mandat la şefia Primăriei Municpiului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.