Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării, are 60 de ani, este senator, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Craiova şi al unui curs de management economic, a fost pe rând, din 1982, când a terminat facultatea, director al Fabricii de conserve Caracal, director al IAS Studina, director Agromec Vişina şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, funcţie pe care a deţinut-o timp de două mandate..

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform CV-ului postat pe site-ul Senatului, el a urmat cursuri în Franţa şi în Italia, în perioada 2005 - 2006 şi un Curs de management economic, organizat de Ministerul Economiei.

El se declară cunoscător al limbilor engleză şi franceză.

Ca senator, este co-semnatar pentru 19 iniţiative legislative şi a avut 9 declaraţii politice, pe diverse teme: „Referendumul pentru familie, un demers corect şi legitim pentru clarificarea art. 48 din Constituţia României”, „PSD a promis o guvernare axată pe programul de guvernare, şi nu pe interesele înguste ale unor personaje politice”, „Ostilitatea PSD-ului faţă de capitalul străin nu este decât folclor urban” sau „Bunăstarea românilor în România şi UE se măsoară în cifre şi promisiuni îndeplinite”.

Stănescu este chestor al Senatului şi membru în grupurile de pritenenie cu Letonia, Mongolia şi Cipru, precum şi membru în comisiile de agricultură şi pentru drepturile omului

Paul Stănescu deţine o casă de 299 de metri pătraţi în Vişina şi un apartament în Craiova, un autoturism Nubira şi un cont de 24.136 de lei deschis în 2017 la BRD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.