Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, despre dosarul deschis la Parchetul general, privind declaraţii false în privinţa necolaborării cu Securitatea, că nu se va prevala de imunitate parlamentară şi imediat ce este chemat la audieri, se va duce.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Legat de dosarul de la Parchet, nu mă voi prevala de imunitate parlamentară imediat ce sunt chemat mă voi duce”, a afirmat Băsescu, confirmând că va merge la audieri, dacă va fi chemat.
Fostul preşedinte a mai arătat că în acest moment caută un apartament în care să se mute, după ce RA-APPS a decis că trebuie să elibereze vila de protocol, în urma deciziei instanţei privind colaborarea cu Securitatea.
 
”Caut apartament, asta fac. Nu m-am gândit ( la zonă, nr), trebuie să-mi şi convină financiar. Oferte sunt, trebuie să vedem, că trebuie şi mobilat. Am discutat cu soţia şi cu diverşi dezvoltatori. Maria e o o femeie decentă şi decenţă, atât”, a spus el, despre condiţiile pe care soţia sa le doreşte pentru noul apartament. 
 

Grupul de Investigaţii Politice a anunţat, într-o postare, că pe 31 martie 2022, Parchetul General i-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declaraţiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracţiunii de fals în declaraţii”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.