Băsescu, despre alegătorii suveranişti: Nu îi suspectez de rea credinţă. De rea credinţă sunt mulţi dintre liderii lor care îi folosesc pentru a parveni politic, utilizând minciuna, spaima de străinătate

Băsescu, despre alegătorii suveranişti: Nu îi suspectez de rea credinţă. De rea credinţă sunt mulţi dintre liderii lor care îi folosesc pentru a parveni politic, utilizând minciuna, spaima de străinătate

Alegătorii suveranişti sunt oameni cărora nu li s-a explicat că apartenenţa la o structură precum Uniunea Europeană implică şi renunţarea la o parte din suveranitate, consideră, fostul preşedinte Traian Băsescu. Acesta spune că nu îi suspectează de rea credinţă pe votanţii care preferă naţionalismul. „De rea credinţă sunt mulţi dintre liderii lor care îi folosesc pentru a parveni politic, utilizând minciuna, spaima de străinătate”; afirmă fostul şef al statului.

"Marea majoritate, sunt convins, nu sunt anti-UE, nu sunt anti-NATO din electorat, însă vor o Românie în care noi să hotărâm tot. Păi trebuie să se uite în Constituţie şi în Tratat, să vadă că la momentul în care am votat să intrăm Uniunea Europeană am cedat o bună parte din suveranitate, ăsta e costul să fii în Uniunea Europeană. Sunt oameni cărora nu li s-a explicat ce înseamnă apartenenţa la o structură de tip Uniunea Europeană, apartenenţă care se va complica teribil în anii următori, şi nu îi suspectez de rea credinţă. De rea credinţă sunt mulţi dintre liderii lor care îi folosesc pentru a parveni politic, utilizând minciuna, spaima de străinătate, străinii ne vor numai răul, noi suntem buni dar ei sunt răi şi ne fură tot, ca şi cum autostrăzile le-am făcut din banii noştri. Nu! Le-am făcut din banii acestor străini care cotizează lunar", a explicat Traian Băsescu într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24.
Acesta e de părere că electoratul AUR şi PSD funcţionează "pe principiul vaselor comunicante", atunci când alegătorii care preferau PSD sunt nemulţumiţi de partid îndreptându-se către AUR şi invers.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră