Dan Barna a precizat luni că USR PLUS susţine în continuare listarea dosarului Roşiei Montană în patrimoniul UNESCO şi va menţine acest punct de vedere la discuţiile din coaliţie, indiferent dacă va exista o propunere alternativă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„USR PLUS îşi menţine poziţia foarte fermă. Beneficiul înregistrării şi protejarea zonei prin statut UNESCO este unul foarte important. El nu împiedică generaţiile următoare, la un anumit moment, să aibă exploatări acolo, dacă va fi necesar. În momentul de faţă, poziţia USR PLUS rămâne cea pe care am anunţat-o deja de ani de zile, care este una dintre resursele de naştere şi de renaştere a USR, respectiv listarea Roşia Montană ca monument UNESCO, în patrimoniul UNESCO, şi vom păstra această poziţie şi în cadrul discuţiilor din coaliţie, în cazul în care va exista, aşa cum înţelegem, şi o propunere alternativă”, a afirmat Dan Barna, luni, la finalul Biroului Politic Naţional al USR PLUS. 

Pe 22 iunie, Eugen Furdui, edilul din Roşia Montană, şi senatorul PNL Ioan Bumb au susţinut, la şedinţa comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, redefinirea perimetrului cultural din Roşia Montană pentru a se putea desfăşura activitatea economică de exploatare minieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.