Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General şi Biroul Electoral al Sectorului 5 privind Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanţă”, organizată sub sigla Paralela 45, demersul fiind făcut în urma unor notificări scrise primite inclusiv din partea presei şi în urma unor verificări ale materialelor publicitare. Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, a declarat, vineri, pentru News.ro, că demersul companiei a fost unul pur civic şi nu are nicidecum un caracter politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Alin Burcea, Paralela 45: Demersul nostru a fost unul pur civic, nu are nicidecum un caracter politic. Noi nu condiţionăm pe nimeni şi suntem deschişi să răspundem la întrebările organelor de control

"Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4-5) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanţă” organizată sub sigla PARALELA 45. Precizăm că demersul AEP vine ca urmare a unor sesizări scrise, inclusiv din partea presei, înaintate instituţiei noastre, precum şi în urma verificării materialelor publicitare apărute   în mediul online", anunţă instituţia într-un comunicat.

Astfel, s-a constatat că SC PARALELA 45 TURISM SRL a organizat Loteria Publicitară  “Mergi la vot, mergi în vacanţă”, acţiune ce se desfăşoară în perioada 08.05.2019 – 27.05.2019,  sub sigla PARALELA 45, având ca grup ţintă persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani şi condiţie obligatorie de înscriere – să voteze la alegerile europarlamentare.

"AEP consideră că Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanţă” are ca obiect determinarea şi condiţionarea alegătorilor să participe la votul din 26 mai 2019 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European (referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional desfăşurându-se la aceeaşi dată şi în aceleaşi secţii de votare), acordând foloase materiale constând în excursii în ţară şi în străinătate, în urma organizării unei tombole la care participanţii trebuie să facă dovada participării la vot prin “abţibildul de pe spatele cărţii de identitate cu care au votat.”. Conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, “participarea cetăţenilor la alegeri se face pe baza liberului consimţământ al acestora”", menţionează instituţia.

AEP apreciază că acţiunea prin care alegătorii sunt determinaţi şi condiţionaţi să meargă la vot şi oferirea de foloase materiale (excursii în ţară şi în străinătate) de către o persoană juridică, respectiv SC PARALELA 45 TURISM SRL, este interzisă şi sancţionată conform prevederilor art. 386 din Codul penal, potrivit căruia oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.