AUR solicită marţi premierului interimar Ilie Bolojan să o elibereze de urgenţă pe Cristina Trăilă din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, după ce DNA a anunţat că aceasta este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii.
Fosta deputată Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, este audiată, marţi, la sediul DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, ajuns, anul trecut, alături de fostul preşedinte PNL Vaslui Mihai Barbu, în biroul lui Ilie Bolojan.
Trăilă a venit la sediul DNA însoţită de avocatul. Conform DNA, continuă urmărirea penală a Cristinei Trăilă pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Anchetatorii o acuză că ”ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influenţei asupra preşedintelui A.N.S.V.S.A., în scopul înlocuirii din funcţie a directorului D.S.V.S.A. Vaslui” cu o persoană agreată de Bogoş.




























