Preşedinta Senatului Anca Dragu a anunţat joi că va fi înfiinţată o comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a implementa referendumul din anul 2009 la care românii au votat pentru un Legislativ unicameral cu maximum 300 de aleşi. Ea a adăugat că va fi încercată înfiinţarea acestei comisii săptămâna viitoare, iar dacă nu primeşte toate avizele, aceasta va fi alcătuită la începutul lunii ianuarie a anului viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Asta dorim să facem şi în acest sens vom înfiinţa vom înfiinţa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei şi Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar şi aplicarea acestei măsuri. Probabil la începutul lunii ianuarie va fi înfiinţată. Încercă şi acum, săptămâna viitoare. În măsura în care vom avea toate avizele săptămâna viitoare, dacă nu, cel târziu luna ianuarie”, a afirmat Anca Dragu, întrebată joi la Digi 24 despre referendumul din 2009. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a organizat un referendum în 2009 în care îi întreba pe români dacă doresc Parlament unicameral cu 300 de aleşi. Chiar dacă referendumul a fost validat, el nu a fost pus încă în aplicare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.