Analistul politic Radu Magdin e convins că adjunctul NATO Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, ”însă problema lui e că nu are aparatul care să-i garanteze intrarea în turul doi”. Radu Magdin crede că Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ar trebui să investească mai mult în imaginea lor de lideri în perspectiva scrutinului prezidenţial. Nicuşor Dan şi Dominic Fritz, în cazul în care vor câştiga noi mandate de primar la alegerile locale de duminică, ar putea fi variatne pentru Cotroceni în 2029, susţine Magdin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Analistul politic Radu Magdin a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă estimează că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă. 
 
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
 
„Sunt sigur că va candida domnul Geoană, n-am niciun dubiu. Altfel, nu ar avea un calendar atât de disciplinat comunicaţional şi nu s-ar ţine de acest calendar. Are şanse foarte mari tocmai pentru că ceilalţi nu au grijă suficientă de imaginea lor. Dacă domnul Ciolacu şi domnul Ciucă ar investi mai mult în imaginea lor, ca şi cauze în care cred, ca definire a portretului de lider… Nu-i uşor să candidezi ca prim-ministru PSD în funcţie la preşedinţie pentru că orice rău în ţară e din vina ta, în percepţia unei părţi din public. Pe partea cealaltă, cu Ciucă, el se defineşte din timp, precaut, dar şi el va trebui să accelereze dacă vrea să aibă succes. Ciolacu, cu plus 25%, va intra în turul doi. Apoi va fi interesant ce se va întâmpla. Ciucă creşte în sondaje, dar va avea suficient peste Geoană, peste Simion, să intre în turul doi? Geoană va reuşi să între printr-o campanie disciplinată? Sau Simion va reuşi să se resusciteze după alegerile acestea şi să intre în finală? Într-o confruntare cu Simion, e uşor pentru Ciolacu sau Ciucă să vină cu o campanie de anul 2000: ”Haideţi să salvăm ţara!”. Argumentul democratic. Altfel, e mai greu. Geoană este fresh, are o favorabilitate foarte mare în sondaje. Provocarea pentru adjunctul NATO e că nu are o maşină de război politic, nu are un partid, o platformă, o coaliţie. Problema lui nu e notorietatea, problema lui e că nu are aparatul care să-i garanteze intrarea în turul doi. Aici, PNL a profitat foarte multe în ultimele luni, s-a redisciplinat şi s-a reorganizat în spatele lui Ciucă”, a explicat analistul politic Radu Magdin. 
 
Analistul politic este de părere că Nicuşor Dan nu va intra în competiţia pentru alegerile prezidenţiale nici dacă va câştiga al doilea mandat de primar general. Însă Nicuşor Dan ar putea fi o variantă pentru Cotroceni peste cinci ani, susţine Radu Magdin. 
 
”Nu cred că se bagă Nicuşor Dan la prezidenţiale. Eu mă uit cu atenţie la Nicuşor Dan şi la Dominic Fritz pentru 2029. Mă uit şi la Simion, şi la Burduja tot pentru 2029. Mă uit la o nouă generaţie politică”, a conchis Radu Magdin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.