Senatorul de Timiş, Alina Gorghiu, fost preşedinte al liberalilor din România, va candida pe lista pentru alegerile europarlamentare din partea PNL, primind în acest sens un vot de susţinere din partea Biroului Permanent al PNL Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că senatorul Alina Gorghiu şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, pe lista PNL.

”Biroul Permanent Judeţean al PNL Timiş consideră potrivită candidatura Alinei Gorghiu şi apreciind activitatea în calitatea de senator de Timiş şi a dat votul în unanimitate pentru susţinerea pe o poziţie cât mai bună pe listă. A fost prezentă foarte mult în judeţ, dacă nu în tot judeţul, într-o foarte mare parte a sa şi a organizat multe conferinţe de presă în care şi-a prezentat activitatea parlamentară. Avem încredere că şi din postura de europarlamentar îşi va face datoria”, a declarat Nicolae Robu.

Alina Gorghiu este în acest mandat senator de Timiş din partea PNL. În trecut a coupat şi funcţia de preşedinte al PNL, la nivel naţional.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în luna mai 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.