Profesorul Alexandru Rafila ar urma să deschidă lista PSD pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare, au declarat surse din partid pentru News.ro. Deocamdată, profesorul Rafila nu a comentat informaţia. Lista social-democraţilor pentru Senat va fi deschisă de Gabriela Firea, iar parlamentari ca Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Carmen Dan nu vor mai prinde locuri eligibile pe listă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse din PSD au afirmat, luni seară, că lista partidului pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare ar urma să fie deschisă de profesorul Alexandru Rafila. Contactat de News.ro, Rafila nu a comentat informaţia până la momentul transmiterii acestei ştiri.

Pro România i-a propus lui Alexandru Rafila să candideze pentru Primăria Capitalei, dar a refuzat.

Lista PSD pentru Senat, la Bucureşti, va fi deschisă de Gabriela Firea, urmată de Gabriel Mutu şi Daniel Zamfir. Vor mai candida pentru Senat Şerban Nicolae, Gheorghe Piperea şi Robert Cazanciuc.

Potrivit aceloraşi surse, nu se vor mai regăsi pe locuri eligibile mai mulţi parlamentari, între care Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Nicolae Bacalbaşa, Carmen Dan şi Liviu Pleşoianu.

Nici Marian Oprişan nu ar urma să fie pe unul dintre locurile eligibile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.