Poliţiştii prahoveni au deschis un dosar penal care vizează comiterea infracţiunilor de fals material de instigare la fals, după ce preşedinta unei secţii de votare din Ploieşti a solicitat membrilor biroului electoral al secţiei să semneze în alb procesul-verbal. Unii dintre ei s-au conformat, alţii au făcut reclamaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Intervenţia Poliţiei a avut loc la o secţie de votare din municipiul Ploieşti, în urma unei reclamaţii conform căreia membrii secţiei de votare au fost instigaţi să semneze procesul verbal privind consemnarea rezultatelor votării înainte de finalizarea procesului electoral.

„În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă care s-a deplasat la secţia de votare din municipiul Ploieşti pentru verificarea aspectelor sesizate. În urma verificărilor efectuate şi a discuţiilor purtate cu membrii comisiei, că preşedinta secţiei de votare ar fi solicitat semnarea anticipată a documentelor, susţinând că aceasta ar fi o procedură normală. O parte dintre membrii comisiei au semnat procesele-verbale, în timp ce alţii au refuzat”, transmite, duminică seară, Poliţia judeţeană Prahova.

În urma reclamaţiei, procesul de numărare a voturilor a fost temporar suspendat până la clarificarea situaţiei.

Poliţia anunţă că în acest caz cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.