Aflat în izolare la domiciliu, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID - 19, Călin Dobra (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a anunţat că nu poate să îşi exercite dreptul la vot, deoarece membrii secţiei unde este arondat au decis că nu se vor deplasa cu urna mobilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”VREAU SĂ VOTEZ! E dreptul meu constituţional! Dar, în secţia de votare unde sunt eu arondat, membrii au hotărât, încă de aseară, să nu se deplaseze cu urna mobilă. Iar situaţia nu este singulară. În câteva minute, cât durează procesul electoral, în aer liber, în cazul meu, cu măşti şi păstrând distanţa virusul nu se transmite. Şi nu o spun eu, ci o poate confirma orice cadru medical.  Tind să cred că e rea voinţă şi chiar un abuz, o încălcare grosolană a legii şi un pretext pentru a-mi îngrădi mie şi altor zeci de mii de oameni aflaţi în aceeaşi situaţie, un drept prevăzut de Constituţie”, a scris Călin Dobra pe Facebook.

Călin Dobra candidează, din partea PSD, pentru al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Vineri a anunţat pe pagina sa de socializare că a fost depistat cu COVID - 19, că este asimptomatic şi că se află în izolare la locuinţa sa din municipiul Lugoj din judeţul Timiş.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.