Preşedintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, a transmis, luni, o primă reacţie publică după desemnarea liberalului Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, el excluzând o guvernare cu PSD. ”Nu poţi să dai jos un guvern, să spui că totul este greşit, iar apoi să cauţi un liberal care să îţi valideze jocurile şi înţelegerile făcute pe sub masă”, a afirmat el.
Liderul PNL Buzău a arătat, într-o postare publicată pe Facebook, că PNL trebuie să îşi păstreze identitatea şi să evite orice compromis politic care ar presupune o alianţă cu social-democraţii.
”Spun răspicat un mare NU guvernării cu PSD”, a afirmat Adrian Mocanu, care consideră că PSD trebuie să îşi asume responsabilitatea guvernării dacă apreciază că are soluţii pentru România.
Liderul PNL Buzău a amintit că social-democraţii au contribuit la căderea Guvernului Bolojan şi a susţinut că aceştia nu pot critica un executiv pentru ca ulterior să solicite sprijinul liberalilor.
”Nu poţi să dai jos un guvern, să spui că totul este greşit, iar apoi să cauţi un liberal care să îţi valideze jocurile şi înţelegerile făcute pe sub masă. Nu poţi să vrei puterea, dar să eviţi responsabilitatea”, a scris Mocanu.
Potrivit acestuia, credibilitatea PNL ar fi afectată de intrarea într-o formulă de guvernare alături de PSD.
”Pentru mine şi pentru ceea ce trebuie să fie Partidul Naţional Liberal, lucrurile sunt simple: nu putem construi credibilitate intrând într-o formulă de guvernare pe care nu o susţinem cu adevărat”, a transmis preşedintele organizaţiei judeţene PNL Buzău.
Adrian Mocanu a mai afirmat că mandatul PNL Buzău este unul clar şi exclude orice colaborare guvernamentală cu PSD.
”Mandatul PNL Buzău este unul clar: fără alianţe cu PSD şi fără compromisuri care ne şterg identitatea politică”, se arată în mesajul publicat de liderul liberal.
Prin mesajul său, Adrian Mocanu s-a poziţionat de partea unei guvernări exclusiv de dreapta şi cere consecvenţă faţă de electoratul liberal.
”Aleg să fiu de partea Partidului Naţional Liberal. Şi aleg ferm: fără compromisuri, fără jocuri de culise şi fără guvernare cu PSD”, a conchis el.
