Moţiunea simplă depusă de PSD la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată miercuri, fiind a doua moţiune care îl vizează şi care trece de Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moţiunea simplă intitulată ”«Virusul Cîţu» a infectat economia naţională”, în care PSD afirmă că Florin Cîţu s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie, a fost adoptată de deputaţi cu 166 de voturi ”pentru”, 94 ”împotrivă” şi 28 de abţineri.

”Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, «Virusul Cîţu» a distrus aproape complet economia naţională! După aproape două luni de stare urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie”, scriu social-democraţii în textul moţiunii.

În decembrie 2019, o altă moţiune simplă care îl viza pe Cîţu, intitulată Guvernare PNL – numele tău este AUSTERITATE” a fost adoptată de Senat, făaă însă a avea nicio consecinţă.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.