Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbeşte despre sabotaj în legătură cu scurgerile de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2. ”Orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice europene este inacceptabilă şi va duce la cel mai puternic răspuns posibil”, a transmis oficialul european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ursula von der Leyen a anunţat, pe Twitter, că a discutat cu premierul danez, Mette Frederiksen, despre ”acţiunea de sabotaj Nord Stream”.  

”Este primordial să investigăm acum incidentele, să obţinem claritate deplină asupra evenimentelor şi a motivelor”, a transmis preşedintele Comisiei Europene.  

 Aceasta a adăugat că ”orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice europene active este inacceptabilă şi va duce la cel mai puternic răspuns posibil”.

Scurgeri inexplicabile de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, sunt cauzate de "acte deliberate" şi nu de un "accident”, a declarat, marţi seară, premierul danez, scrie AFP.

"Părerea clară a autorităţilor este că acestea sunt acte deliberate. Nu vorbim despre un accident”, a declarat Mette Frederiksen, la o conferinţa de presă a guvernului danez, fără a numi un suspect.

Pe lângă adâncimea apelor, concluzia de la Copenhaga se bazează în special pe faptul că găurile prin care scapă gazele sunt "prea mari" pentru a fi de cauză accidentală şi că au fost provocate "de detonări”, a detaliat ministrul Energiei, Dan Jørgensen.

Copenhaga estimează că scurgerile de pe conducte, nefuncţionale, dar pline cu gaz, ar trebui să dureze "cel puţin o săptămână" până când metanul care iese din conductele subacvatice se epuizează, potrivit lui Jørgensen.

 
Din cauza războiului din Ucraina, gazoductele Nord Stream care leagă Rusia de Germania sub Marea Baltică au fost ambele afectate de scurgeri spectaculoase, misterioase, precedate de explozii subacvatice care au alimentat suspiciuni de sabotaj.

Scurgeri de gaze naturale - neexplicate în acest stadiu - au fost descoperite de către autorităţile daneze şi suedeze atîât la Gazoductul Nord Stream 1, oprit de la începutul lui septembrie, cât şi la Nord Stream 2, care nu a fost dat niciodată în folosinţă, deoarece nu a primit autorizaţie din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.

Explozii submarine au fost înregistrate înainte să înceapă să se scurgă gaze naturale din ele, ”foarte probabil cauzate de detonări”, potrivit Institutului suedez de Seismologie.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.